Colț de Maramureș la misiuni diplomatice ale României

Având în vedere faptul că Ziua Națională a României va fi sărbătorită anul acesta în contextul unor restricții pandemice, Consiliul Județean Maramureș a demarat proiectul ”Colț de Maramureș / Maramureș Corner” în cadrul unor misiuni diplomatice ale României.

”Colțul de Maramureș” reprezintă o expoziție de obiecte de artizanat cu specific maramureșean, printre acestea numărându-se: cămeșă, ștergar, clop, năframă, zgărdană, traistă, blid, fus, poartă maramureșeană și biserică de lemn în miniatură, pecetar și nelipsita cocardă tricoloră.

Misiunile diplomatice ale României care au ales să se implice anul acesta în proiectul Consiliului Județean Maramureș prin prezentarea expoziției ”Colț de Maramureș” sunt cele din: Austria, Israel, Rusia, SUA, Ungaria, Regatul Unit al Marii Britanii.

Pe această cale, Ionel Ovidiu Bogdan, Președintele Consiliului Județean Maramureș a dorit să transmită un mesaj maramureșenilor care trăiesc peste hotare:

”Ziua Națională a României este cea mai importantă sărbătoare a tuturor celor care simt românește, indiferent în ce colț al lumii se află. Este ziua în care s-a făurit Marea Unire de la Alba Iulia, eveniment istoric care a dat naștere statului unitar român de astăzi.

Sărbătorim în fiecare an desăvârșirea unității naționale a Românei cu gândul la toți cei care au luptat pentru înfăptuirea acestui deziderat. Printre patrioții semnatarii ai celei mai frumoase pagini din istoria României s-au numărat și delegați maramureșeni, mari învățați ai neamului, precum George Pop de Băsești, Vasile Lucaciu, Iuliu Ardelean, Ilie Lazar, Vasile Chindriș, George Bârlea, Gavril Coman, Vasile Timiș Filipan, a căror memorie o cinstim cu recunoștință în fiecare an de 1 Decembrie.

Doresc să felicit toate ambasadele țării noastre care au ales ca de Ziua Națională a României să devină un colț viu de pământ românesc, un colț de Maramureș pentru cei care poartă în suflete dragostea de neam și de țară.

La mulți ani, România! La mulți ani, români!”

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu