Comisia Europeana vrea finantarea a 10.000 de agenti de frontiera pana in 2027, de la 1.200 in prezent

Uniunea Europeana ar trebui sa intareasca Frontex, agentia de protectia a granitelor, in urmatorii ani, a declarat miercuri comisarul european pentru buget, Gunther Oettinger, care a cerut o sporire a numarului agentilor de frontiera de la 1.200 la 10.000 pana in 2027, informeaza dpa, transmite AGERPRES.

Oettinger a prezentat proiectul Comisiei Europene privind bugetul UE pentru perioada 2021-2027, in care Bruxellesul a desemnat cheltuielile pentru securitate si protectia frontierelor ca una dintre prioritatile blocului comunitar in anii care vin.

Propunerea prevede o triplare a finantarii pentru managementul frontierelor externe si pentru serviciile de migratie si azil, pentru a ajunge la 33 de miliarde de euro in urmatorul ciclu financiar de sapte ani, de la cele 13 miliarde de euro din prezent.

Acest lucru ar putea insemna asigurarea unei finantari pentru 10.000 de posturi de agenti de frontiera pana in 2027.

“Consider ca acesta este un semn puternic al abilitatii Europei de a actiona, dar inseamna de asemenea ca statele membre pot fi solicitate apoi sa isi reduca putin cate putin mecanismele de protectie interna a granitelor”, a spus Oettinger. “Trebuie sa stim cine vine la noi, trebuie sa stim baza legala”, a adaugat el.

De la apogeul crizei migratiei din Europa in 2015, statele membre ale UE au fost divizate in privinta modului de gestionare a fluxului de imigranti care ajung in blocul comunitar.

Desi incercarile de redistribuire a refugiatilor au esuat si au creat disensiuni intre statele membre, tarile din UE sunt in mare masura de acord asupra nevoii de a asigura securitatea granitelor externe ale blocului comunitar.

Proiectul de buget al CE va fi acum dezbatut de statele membre, in ceea ce se anunta un proces lung si tensionat. Statele membre vor trebui sa cada de acord asupra bugetului si sa obtina si aprobarea Parlamentului European.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1