Concert in beneficiul copiilor vunerabili, duminica, la Ateneul Roman

PNL

Un concert in beneficiul copiilor vulnerabili – din orfelinate, aflati in risc de separare de familie din cauza saraciei, dar si cei care parasesc sistemul de protectie a copilului – va avea loc, duminica, la Ateneul Roman, informeaza AGERPRES.

Aflat la cea de-a VII-a editie, Hope Concert este organizat de fundatia Hope and Homes for Children Romania.

Editia a VII-a aduce pe scena Ateneului Roman, incepand cu ora 19,00, artisti importanti, reprezentanti ai unor stiluri muzicale diferite, dar complementare: Alexandru Tomescu, Feli, Adrian Despot, Cezar Popescu de la Vita de Vie alaturi de Bluenoise, Irina Iordachescu, Zoli Toth, Alexnadra Usurelu, FiRMA, acompaniati de Ansamblul Violoncellissimo si maestrul Marin Cazacu.

Organizat in beneficiul copiilor si familiilor vulnerabile din programele fundatiei, Hope Concert propune imbinarea artelor intr-un spectacol unitar, cu un mesaj special: arta, in toate formele ei, vine in sprijinul nemijlocit al copiilor dezavantajati.

Gazdele serii vor fi jurnalista Amalia Enache, ambasador Hope and Homes for Children, si Dragos Bucurenci, director de dezvoltare al Hope and Homes for Children Romania.

Toate fondurile rezultate in urma concertului vor fi utilizate pentru derularea programelor fundatiei. Programele Hopes and Homes for Children Romania au patru directii: inchiderea orfelinatelor si mutarea copiilor intr-un mediu mai apropiat de cel familial; prevenirea separarii copilului de familie; integrarea socio-profesionala a celor care parasesc orfelinatele; reforma sistemului de asistenta sociala pentru copii, sunt organizate cursuri de formare profesionala a personalului din institutiile de protectie a copilului, mentioneaza organizatorii concertului.

Hopes and Homes for Children a fost fondata in 1994, in Marea Britanie, de sotii Mark si Caroline Cook. Fundatia Hopes and Homes for Children Romania si-a inceput proiectele in 1998, cand in orfelinatele din Romania erau 100.000 de copii, in prezent in acest tip de institutii fiind mai putin de 6.000 de copii, releva sursa citata.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2