Consilierii PNL solicită CJ Maramureș alocarea unui milion de lei pentru cumpărarea de tablete pentru elevi

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Un milion de lei pentru achiziționarea de tablete destinate elevilor din Maramureș pentru a putea urma lecțiile desfășurate online. Acesta este proiectul înscris în regim de urgență de consilierii PNL pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean de astăzi.

Proiectul are un articol unic, care prevede: “Achiziţionarea de tablete electronice în valoare de 1 milion lei în vederea repartizării elevilor din învăţământul preuniversitar din judeţ care nu dispun de mijloace tehnice de participare la învăţământul online. Suma necesară achiziţiei va fi asigurată din fondul de rezervă al Consiliului Judeţean.”

În contextul pandemiei cauzate de COVID-19, CJ Maramureș poate deconta din fonduri europene banii cheltuiți până în prezent  pentru protejarea sănătății populației, iar acești bani pot constitui sursa de finanțare pentru tabletele necesare elevilor maramureșeni.

Proiectul depus de consilierii liberali are argumente solide. Pe 27 aprilie, autoritățile au decis că școlile rămân închise până la toamnă, iar până la încheierea anului școlar, în 12 iunie, cursurile se vor desfășura online.

În Maramureș, conform datelor centralizate la nivelul Inspectoratului Şcolar, sunt 6700 de elevi ce nu dispun de mijloace tehnice pentru a participa la cursurile desfășurate online.

Învățământul online devine o prioritate, în contextul în care, potrivit experților epidemiologi, pandemia se va prelungi, iar în toamnă am putea avea un nou val de îmbolnăviri.

Prin urmare,  proiectul inițiat de  consilierii PNL  ar putea asigura unui număr important de elevi maramureșeni care nu au posibilităţi financiare, mai ales din mediul rural, tabletele necesare pentru a putea participa la  lecțiile  online.

Ionel Bogdan, președinte PNL Maramureș și secretar de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, consideră că: ,, Acest  proiect este extrem de important pentru elevii maramureșeni, care trebuie să beneficieze de educație chiar și în condițiile în care nu pot merge la școală. Trăim vremuri complicate, pe care putem să le privim și ca o oportunitate pentru a extinde folosirea tehnologiei în țara noastră, în special în domeniul educației. Lecțiile online sunt importante pentru continuarea procesului de învățământ în orice condiții și de aceea trebuie să găsim resurse pentru a le asigura tuturor copiilor din Maramureș accesul la tehnologie și la educația digitală.”

ZiarMM

Print Friendly, PDF & Email

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2