Vremurile cand vindea ziare, din pura pasiune pentru presa si libertatea de exprimare, sunt o veche si nefericita parte a trecutului consilierului baimarean Florin Cret, ajuns peste noapte, cu ajutorul exclusiv al presei, in politica mare. Dupa o lunga si anonima cariera ca mogul media, liderul PMP ne arata ca a reusit performanta de a se reseta total, fiind acum dedicat trup si suflet politicii de pe urma careia isi duce traiul. O politica foarte generoasa, care i-a adus un post caldut la URBIS, pentru care numarul de ziare vandute intr-o zi, cu siguranta, nu l-ar fi recomandat.
Mai nou, cand vine vorba de presa, Florin Cret are o problema evidenta. Si mai cu seama, atunci cand ziaristii curiosi se intereseaza de chestiuni pe care Cret nu ar dori sa le vada expuse in mass-media. Cazul abonamentelor URBIS pentru elevi l-a iritat atat de tare, incat Cret a sarit limita decentei limbajului in spatiu public. Aflat in biroul secretarului Municipiului Baia Mare, inaintea unei sedinte, consilierul directorului URBIS a ridicat tonul, prezentandu-le celor de fata motivul pentru care a fost convocata intalnirea respectiva. Totul a pornit de la un articol publicat de ZiarMM, intitulat “Parinti si dascali exasperati de ideile alambicate ale sefimii de la URBIS. Chereches i-a convocat in biroul sau”, care daca nu ar fi fost, nici Cret nu era bagat in sedinta.
“A mancat-o ‘n cur pe jurnalista aia sa scrie asa ceva. Acum a iesit scandalul cat casa”, a urlat Cret in biroul Liei Muresan, vadit afectat de publicarea respectivului articol. Ne vine greu sa intelegem aversitatea manifestata de consilierul baimarean fata de presa cu ajutorul careia s-a teleportat la varful administratiei locale, arzand etapele impuse de o adevarata cariera profesionala.
Vom reveni. Cu mancarimi si mai mari.
ZiarMM