Consiliul Județean Maramureș vrea o evaluare a drumurilor județene și a podurilor din județ

Consiliul Județean Maramureș derulează achiziția publică pentru atribuirea contractului având ca obiect „Servicii de evaluare a drumurilor județene și a podurilor de pe teritoriul județului Maramureș”.

Operatorii economici interesați pot accesa site-ul www.e-licitatie.ro, sectiunea Publicitate anunturi nr.

ADV1322882/19.10.2022, la adresa https://e-licitatie.ro:8881/ca/notices/adv-notices/view/100447913. Ofertele vor fi depuse până la data 27.10.2022, ora 9:00.

”În ultimii ani s-au făcut intervenții asupra majorității drumurilor județene, de natura lucrărilor de reabilitare, modernizare, îmbrăcăminte asfaltică, lucrări de reparații capitale la poduri, ziduri de sprijin, consolidări, lărgirea platformei drumului, refacere podețe, modificare structură rutieră, siguranța circulației, refacere după calamități, etc.

Prin urmare este necesară o reevaluare pentru fiecare drum în parte, precum și pentru fiecare pod, deoarece valoarea de inventar a acestor obiective s-a modificat. De asemenea s-au produs modificări ale rețelei de drumuri județene prin renunțare, adăugare, modificare traseu sau modificare lungime rețea.

Necesitatea achiziției se impune pentru a avea un inventar complex asupra stării drumurilor județene și a podurilor aferente acestora de pe teritoriul județului Maramureș”, se precizează în caietul de sarcini aferent acestui contract.

Valoarea estimată a contractului este de 70.000 lei.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu