Consiliul Local Baia Mare a aprobat acordarea ajutoarelor de urgență mai multor categorii de persoane

Întruniți luni, 13 aprilie, într-o ședință extraordinară desfășurată în sistem de videoconferință, consilierii locali băimăreni au aprobat acordarea ajutoarelor de urgenţă pentru familiile sau pentru persoanele singure, cu domiciliul în Baia Mare, aflate în situaţie de necesitate, pe fondul pandemiei create de răspândirea COVID – 19, pe perioada decretată ca stare de urgenţă.

Vezi mai jos cine poate primi, la cerere, aceste ajutoare și în ce constă ele:

Art. 1 Se acordă la cerere, pe perioada stării de urgenţă decretată la nivel național, ajutoare de urgenţă în natura, constând din lapte praf şi scutece de unică folosinţă, pâna la nivelul sumei de 60 de lei/copil/săptămână, pentru persoanele cu copii în vârstă de până la 3 ani cu domiciliul pe raza Municipiului Baia Mare, ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situaţia generată de pandemia COVID 19.

Art. 2 Se acordă la cerere, pe perioada stării de urgenţă decretată la nivel național, ajutoare de urgenţă în natura, constând din alimente şi produse de igienă în sumă de 100 de lei/persoană/săptămână, pentru persoanele peste 65 de ani cu domiciliul pe raza Municipiului Baia Mare, fără susţinători sau altă formă de ajutor şi care au fost afectate direct sau indirect de situaţia generată de pandemia COVID 19.

Art. 3 Se acordă la cerere, pe perioada stării de urgenţă decretată la nivel național, ajutoare de urgenţă în natura, constând în alimente şi produse de igienă în sumă de 100 de lei/persoană/săptămână, pentru persoanele pensionare de orice tip cu domiciliul pe raza Municipiului Baia Mare, cu vârsta de peste 50 de ani, a căror venituri cumulate nu depăşesc 1000 lei/lună.

Art. 4 Se acordă la cerere, pe perioada stării de urgenţă decretată la nivel național, ajutoare de urgenţă în natura constând din alimente şi produse de igienă în sumă de 100 de lei/persoană/săptămână, pentru persoanele încadrate în grad de handicap grav şi accentuat, cu domiciliul pe raza Municipiului Baia Mare.

Art. 5 Se acordă pe perioada stării de urgenţă decretată la nivel național, ajutoare de urgenţă în natura constând în alimente şi produse de igienă în sumă de 100 de lei/familie/săptămână pentru persoanele vulnerabile din punct de vedere medical social economic din zonele marginalizate ale Municipiului Baia Mare.

Art. 6 Se acordă la cerere, o singură dată pe perioada stării de urgenţă, un ajutor în cuantum de 500 lei familiilor sau persoanelor singure, cu domiciliul pe raza Municipiului Baia Mare, cărora le-a încetat raportul de muncă şi nu pot beneficia de ajutorul de şomaj sau se află în şomaj tehnic, ca urmare a măsurilor de prevenire a răspândiri COVID – 19, iar veniturile lunare nu depăşesc 1000 lei/membru de familie/persoană singură.

Art. 7 Se acordă la cerere, pe perioada stării de urgenţă decretată la nivel național, sprijin constând în efectuarea de cumpărături sau alte servicii necesare, în vederea minimalizării expunerii în afara locuinţelor a persoanelor peste 65 de ani sau a oricăror altor categorii de persoane vulnerabile din punct de vedere medical.

Art. 8 Cererile vor fi transmise telefonic, sau prin orice altă cale de transmitere, iar pachetele/cumpărăturile vor fi predate la domiciliul beneficiarului pe bază de semnătură.

Art. 9 După încetarea stării de urgenţă, reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială vor efectua anchete sociale la domiciliul titularilor ajutorului acordat în temeiul prezentei hotărâri, pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de acordare.

Art. 10 În cazul în care titularul ajutorului refuză să furnizeze actele solicitate sau din documentele prezentate reiese ca au fost încălcate prevederile prezentei hotărâri, contravaloarea ajutorului de urgenţă, se va recupera de la titularul dreptului, în termenul general de prescripţie prevăzut de actele normative în vigoare.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu