CONSULTAȚII RECORD – Maramureșenii apelează des la serviciile medicilor de familie

Maramureșenii apelează la medicul de familie pentru orice problemă, oricat de minoră ar fi ea. Ce ne spune asta? Ne spune că ar trebui să avem poate grijă mai mare de sănătatea noastră. Potrivit datelor furnizate de către Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș, asistenţa medicală primară a fost asigurată de către medicii care au dreptul să desfăşoare activitate ca medici de familie potrivit Legii nr. 95/2006, cu modificările şi completările
ulterioare, în cabinete organizate conform prevederilor legale în vigoare, respectiv 21 de cabinete organizate ca unităţi medico-sanitare cu personalitate juridică, înfiinţate potrivit Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale și 183 de cabinete medicale individuale, asociate sau grupate din care 12 cu puncte de lucru.

„Institutia noastra a contractat și decontat furnizorilor de servicii medicale din asistenţa medicală primară, care au competenţa şi dotarea necesară în conformitate cu prevederile legale, ecografii generale (abdomen şi pelvis) la tarifele şi în condiţiile asistenţei medicale ambulatorii de specialitate pentru specialităţile paraclinice. În anul 2021 asigurații au beneficiat de un număr de 1.275.812 consultații medicale acordate în cabinetele de medicină de familie. Avem totuși și localități care nu au acoperire cu medici de familie, trei la număr”, precizează CAS Maramureș.

La orașe gradul de ocupare cu medici de familie e 100%, în timp ce la sate gradul de acoperire e 95,23%, potrivit datelor furnizate de către Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș. Numarul total de persoane inscrise la medic de familie la finalul trimestrului IV 2021: 449.776 persoane, din care persoane asigurate 351.104 si persoane neasigurate 98.672.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu