Consumul mondial de peste este nesustenabil, avertizeaza FAO

Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general

O treime dintre oceanele lumii sunt exploatate excesiv din punct de vedere al pescuitului, iar consumul de peste a atins un nivel record, ceea ce genereaza ingrijorari cu privire la sustenabilitatea unei surse importante de proteine pentru milioane de persoane din intreaga lume, a avertizat Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (FAO), intr-un raport publicat luni, informeaza Reuters, transmite AGERPRES.

Raportul FAO sustine ca, la nivel global, procentajul populatiei piscicole capturata intr-o forma nesustenabila a crescut de la 10%, in 1974, la 31,4%, in 2013, si la 33,1% in 2015. In paralel, consumul de peste a atins un nivel istoric de 20,2 kilograme/persoana, de la 9 kilograme/persoana in 1961, iar noi cresteri sunt preconizate in viitor, pe masura ce consumatorii preocupati de sanatate se vor indrepta spre peste.

“Exista o presiune prea mare pe resursele marine si avem nevoie de mai multe angajamente din partea guvernelor pentru a imbunatati situatia sectorului piscicol”, a declarat Manuel Barange, directorul Departamentului de pescuit si acvacultura din cadrul FAO.

Potrivit expertilor, pestele este o sursa cruciala de hrana pentru miliarde de persoane din intreaga lume, insa pescuitul excesiv afecteaza unele regiuni, in special Marea Neagra si Marea Mediterana, urmate de zonele de coasta din Chile si Argentina.

Raportul FAO arata ca, in prezent, aproximativ 35% dintre capturile mondiale de peste sunt risipite, fie sunt aruncate peste bord, pentru ca este vorba de pesti prea mici sau pentru ca se altereaza inainte de a fi consumat din lipsa unor echipamente necesare pentru a mentine pestele proaspat.

Shakuntala Thilsted, director de profit la organizatia nonprofit WorldFish, subliniaza ca reducerea pierderilor si a risipei ar permite imbunatatirea sustenabilitatii pescuitului.

“Capul, oasele si alte parti ale pestelui au cele mai multe substante hranitoare. De ce nu utilizam solutii inovative pentru a transforma aceste parti in hrana atractiva?”, a spus Thilsted.

Prognozele FAO arata ca productia mondiala de peste, atat din capturi, cat si din acvacultura, va continua sa creasca in urmatorul deceniu si va ajunge la 201 milioane de tone in 2030, o crestere cu 18% fata de productia actuala, de 171 milioane de tone.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *