Contractul pentru lucrările de la depozitul ecologic din Fărcașa ar putea fi semnat în luna martie

Contractul pentru lucrările rămase la depozitul ecologic din Fărcașa ar putea fi semnat în luna martie 2022.

Până atunci, Consiliul Județean Maramureș așteaptă epuizarea contestațiilor de la procedura de achiziție.

”Am finalizat evalaurea ofertelor, am informat pe participanții la procedura de achiziție cu privire la evaluare. Avem o contestație la CNSC (Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor – n.red.), așteptăm răspunsul CNSC-ului, după care avem și posibilitatea să contractăm lucrarea cu cel câștigă la CNSC, însă vom vedea dacă va exista și o contestație la instanță.

Cele două soluții pe care cei doi antreprenori care au rămas în finală le-au prezentat sunt total diferite din punct de vedere tehnic, drept urmare dacă am aloca unuia și în instanță ar câștiga celălalt, am avea o mare problemă, nu este ca și la un drum.

Aici vorbim de stabilizarea unui versant. Drept urmare vom aștepta până se vor epuiza contestațiile, dar eu cred că până în luna martie vom avea contractul de proiectare și execuție semnat”, a spus Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Termenul de execuție este de 12 luni.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu