CONTROALE – Ce nereguli se mai găsesc prin magazinele de carne, pâine sau legume

Sunt destule lucruri la care consumatorii trebuie să fie atenți atunci când intră în vreun magazin de pâine, carne sau legume. Controalele inspectorilor sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor în sectorul produselor alimentare de origine nonanimală se realizează în baza Programului de supraveghere şi control pentru anul 2021 și vizează operatorii din industria alimentară care își desfășoară activitatea în domenii precum fabricarea produselor de morărit, pâinii şi produselor de patiserie, altor produse alimentare, băuturilor răcoritoare şi alcoolice, precum şi unităţi de depozitare – alimentare, seminţe, legume – fructe.

ANSVSA subliniază că în cursul lunii august 2021, Direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor județene precum şi a municipiului Bucureşti au efectuat un număr de 10.185 de controale în unităţile din industria agroalimentară.

„Acțiunile de verficare au fost efectuate la nivel național și au vizat aspecte privind respectarea de către operatorii alimentari a condiţiilor de înregistrare, autorizare și funcționare a unităților, a modului de întreținere și igienizare a spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, a condițiilor de prelucrare și de depozitare a materiilor prime şi a produselor finite, a cerințelor de trasabilitate și a celor privind etichetarea, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind implementarea procedurilor bazate pe analiza riscului (sistemul HACCP).

Controalele efectuate de inspectorii ANSVSA se concentrează în principal pe prevenție și consilierea operatorilor din industria alimentară. Sancțiunile contravenționale sunt acordate în momentul în care deficiențele constatate inițial nu au fost remediate în intervalul de timp stabilit sau pun în pericol sănătatea consumatorilor.

Ca urmare a neregulilor constatate și încălcării prevederilor legislației în domeniul siguranței alimentelor, au fost dispuse măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate și s-au aplicat 148 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.290.800 de lei”, arată ANSVSA. 

Dintre neregulile constatate amintim neconformităţi privind respectarea bunelor practici de igienă și fabricație cum ar fi: neîntreținerea igienică a spațiilor de depozitare, întreținerea necorespunzătoare a spațiilor tehnologice de producție, lipsa sursei de apă și a grupului sanitar, lipsa vestiarului pentru angajați, neasigurarea stocurilor corespunzătoare de substanțe destinate operațiunilor de dezinfecție, neefectuarea operațiunilor de DDD în condițiile legislației specifice domeniului alimentar; neconformităţi privind întreținerea și igiena echipamentului de protecție sanitară a personalului muncitor și/sau legate de atestarea stării de sănătate a acestuia, neconformităţi privind monitorizarea și implementarea procedurilor bazate pe principiile HACCP, neconformităţi legate de asigurarea trasabilității și conformității produselor alimentare (etichetare, buletine de analiză cu rezultate nesatisfăcătoare, ambalaj necorespunzător), neconformități privind personalul muncitor (neîntocmirea fișelor de aptitudini, neefectuarea cursului de igienă, lipsa echipamentului de protecție, neatestarea stării de sănătate a personalului), respectiv desfășurarea de activități neînregistrate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, comercializare, mijloc auto neînregistrat sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, neiniţierea procedurilor de retragere-rechemare.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu