CONTROALE – Furnizori de energie electrică și gaze naturale amendați

Mai mulți furnizori de energie electrică și gaze naturale au fost amendați de către comisarii de la Protecția Consumatorului, conform anunțului făcut de către cei de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului. Claudiu Dolot, președintele Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a dispus ample controale la companiile din sectorul energetic, aproximativ 40 dintre companii fiind deja sancționate.

Controale s-au desfășurat pe durata unei luni de zile, în total fiind controlați 92 de operatori comerciali din sectorul energetic, inclusiv filialele acestora din teritoriu, fiind constatate abateri la 38 de companii. ANPC a anunțat că în ceea ce privește numărul amenzilor, au fost aplicate 39 de sancțiuni, 29 dintre acestea fiind amenzi.

„În cazul în care se descoperă că anumite companii nu aplică măsurile stabilite de autoritate, se poate merge până la SUSPENDAREA ACTIVITĂȚII respectivei firme, mai ales în situația în care consumatorii sunt păcăliți, ei neavând pregătire necesară pentru a se putea informa. O practică des întâlnită în acest domeniu este și publicitatea mincinoasă. Firmele susțineau în media/ reclame că au preţul cel mai bun, dar comparatorul de preţuri pus la dispoziție de către ANRE indica, în mod clar, că prețurile practicate erau pe locul 5-6. O altă abatere gravă constă în modificarea preţului din contract în timpul derulării acestuia, chiar dacă, la semnarea contractului, compania a oferit clienților un preţ fix. Astfel, furnizorii care garantau în contract un an preţul fix, își dădeau seama după câteva luni că nu mai puteau susţine acel preţ, sens în care trimiteau adrese clienților prin care îi anunțau că li se va modifica preţul. Prețul final din ofertă trebuie să fie cu toate taxele incluse, însă în unele oferte făcute consumatorilor au existat anumite tarife, taxe care nu erau precizate, iar consumatorii nu cunoşteau preţul final. Am sancţionat operatorii economici care aveau astfel de practici!”, a anunțat ANPC.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu