CONTROALE ÎN MARAMUREȘ – Cat de mizerabile sunt cursurile de apă din județ

Comitetul Ministerial pentru Situații de Urgență a demarat Programul acțiunii de verificare a modului în care au fost salubrizate cursurile de apă și au fost realizate și întreținute șanțurile și rigolele în localități pentru asigurarea secțiunilor de scurgere a apelor mari, program care se va încheia la finele acestei luni. În cadrul ședinței de Colegiu Prefectural de ieri de la Prefectura Maramureș, s-a vorbit despre controalele efectuate de Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Maramureș în județ.

„La nivelul județului Maramureș, acțiunea a fost demarată începand cu data de 11 mai. În momentul de față au fost supuse controlului și verificării în această acțiune aproximativ 70-80% din primăriile din județ. S-au identificat depozite de deșeuri cu diferite dimensiuni/cantități pe malurile cursurilor de apă în Coltău, Satulung, Băsești, Bistra, Leordina, Moisei, Poienile de sub Munte și Ruscova, cu termene în realizarea dezafectării acestora și salubrizării zonelor. În ceea ce privește realizarea și întreținerea șanțurilor și rigolelor sunt UAT-uri care au primit termene de îndeplinire a măsurilor în acest sens. Și anume Coltău, Satulung, Șomcuta Mare, Bicaz, Bistra, Borșa, Leordina, Petrova și Poienile de sub Munte”, a precizat Ioan Măraru-Nicoară, directorul SG Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu