Controale in trafic: Aproape 100 de masini oprite de politistii maramureseni in perioada 31 ianuarie – 2 februarie

Avand in vedere evenimentele rutiere cu consecinte grave produse in luna ianuarie pe raza judetului, precum si conditiile meteo preconizate pentru weekend, politistii rutieri maramureseni au organizat, in perioada 31 ianuarie – 2 februarie, mai multe actiuni cu caracter preventiv, scopul principal fiind informarea participantilor la traficul rutier cu privire la principalele cauze generatoare de evenimente rutiere grave.

Actiunile au avut loc in municipiul Baia Mare, la Targu Lapus si Viseu de Sus, precum si pe raza Sectiei 3 Politie Rurala Farcasa.

Au fost oprite aproape 100 de autovehicule iar conducatorii acestora au fost informati cu privire la obligatiile legale referitoare la echiparea autovehiculelor pentru circulatia pe timp de iarna, obligatiile cu privire la respectarea limitelor legale de viteza, a pastrarii unei distante corespunzatoare fata de autovehiculul din fata precum si cu privire la adoptarea unei conduite corespunzatoare pentru prevenirea implicarii in accidente rutiere.

„Tot cu ocazia desfasurarii actiunilor, politistii au avut in vedere la oprirea autovehiculelor ca ocupantii autovehiculului sa fie transportati in siguranta, sa poarte centurile de siguranta iar minorii sa fie transportati in dispozitive de retentie omologate.

Peste 30 de conducatori auto au fost testati cu aparatul etilotest, in doua cazuri fiind constatate infractiuni si intocmite dosare penale.

Politistii rutieri maramureseni vor derula periodic astfel de activitati preventive, in scopul cresterii gradului de siguranta rutiera in randul tuturor categoriilor de participanti la traficul rutier”, precizeaza reprezentantii IPJ.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu