CONTROL – Companii furnizoare de energie amendate și obligate să recalculeze facturile ilegale

Mai multe companii furnizoare de energie au fost amendate cu 450.000 lei și obligate să recalculeze toate facturile ilegale, în prima săptămână de controale derulate de comisarii ANPC, în întreaga țară. Comandamentul pentru Energie – structură special creată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), aflată sub directa coordonare a președintelui instituției, Mihai Culeafă, și a directorului general Paul Anghel, a conturat modul în care unele companii furnizoare de energie electrică și gaze naturale pentru consumatori persoane fizice, le respectă acestora drepturile, dar și legislația în vigoare.
„Astfel, până în acest moment, adică în perioada 6-13 ianuarie 2022, comisarii ANPC au controlat 72 de operatori economici, din întreaga țară, cu unul sau mai multe puncte de lucru, la 27 dintre aceștia, constatându-se abateri. Au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 450.000 lei, la care s-au adăugat 4 propuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte în raport cu consumatorii și măsura recalculării tuturor facturilor care nu respectă prevederile legii. Operatorii economici verificați pînă în acest moment, fără a fi controlate încă toate de puctele de lucru ale fiecăruia, au fost:
CEZ VÂNZARE SA
DISTRIGAZ SUD REȚELE
ENGIE ROMÂNIA
RCS & RDS SA
ENEL ENERGIE MUNTENIA
ELECTRICA FURNIZARE SA
DIGI ENERGY
PADO GROUP INFRASTRUCTURES SRL
E.ON ENERGIE ROMANIA SA
EURO SEVEN INDUSTRY SRL
RESTART ENERGY ONE SRL
GAZ VEST
MEGACONSTRUCT SA
GAZMIR IASI SRL
GRENERG SRL
RES ENERGY SOLUTIONS SA
DISTRIGAZ VEST SA
CPL CONCORDIA ROMANIA SRL
CIS GAZ SA
SPEAKOVER ROMANCE SRL
PREMIER ENERGY SRL
GAZ NORD EST HÂRLĂU
PRISMA SERV COMPANY SRL
GAZ EST SA
PRISMA GAZ SRL
MVM TRADE ENERGY PLUS SRL
NOVA POWER
ELECTRIC & GAZ POWER TRADE SRL
SST GROUP TRANSILVANIA SRL
NORD GAZ SRL
Dintre cele mai importante abateri constatate de către comisarii ANPC:
• nu a fost aplicată plafonarea și compensarea prețurilor conform OUG118/2021 începând cu 01.11.2021
• tabelul privind consumul energie electrică, de pe site-ul companiei nu cuprinde consumul zilnic de referință, inclusiv marja de 10%
• informările privind compensarea facturilor de energie electrica și gaze naturale, transmise clienților, nu conțin elementele din care este compus prețul la care se aplică compensarea
• nerestituirea la termen a avansului achitat la trecerea la alt furnizor,
• nerespectarea termenului de răspuns la solicitarile petenților de încheiere a contractelor de furnizare pentru energie electrică și gaze naturale, punând consumatorii în situația de a nu cunoaște statusul contractului o perioadă de până la 60 de zile.
• contractele emise nu conțin prețul serviciilor din prețul gazului, doar prețul total, astfel încât consumatorul nu poate verifica modalitatea de calcul al compensării acordate
• diferențe de preț între 2 notificări privind prețul emis de operatorul economic unui consummator
• împiedicarea, sub orice formă a comisarilor ANPC de a exercita atribuțiile de serviciu: nerespectarea termenului de răspuns;
• procedură nesigură: operatorul economic nu s-a asigurat că notificările privind majorările de preț au fost primite de consumatori;
• practică comercială incorectă: majorările succesive ale tarifelor nu au fost determinate de modificări legislative.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu