Coronavirus: Andrea Bocelli va cânta în duminica Paştelui catolic la Domul din Milano, fără spectatori

Tenorul italian Andrea Bocelli va interpreta în duminica Paştelui catolic o suită de cântece religioase, care vor fi difuzate în lumea întreagă în cadrul unui eveniment organizat fără spectatori la Domul din Milano, oraş situat în una dintre cele mai grav afectate regiuni ale lumii de pandemia de coronavirus, informează AFP, transmite AGERPRES.

„În urmă cu câteva zile, l-am contactat telefonic pe Andrea Bocelli. A spus că va fi prezent. Asta înseamnă că el se va afla la Milano de Paşte. La ora locală 19:00, în Domul complet gol, el va interepreta câteva pagini de muzică religioasă”, a anunţat marţi primarul din Milano, Giuseppe Sala, în mesajul său video pe care îl publică în fiecare zi pe Facebook.
„Domul va fi gol, dar, prin streaming, vom oferi vocea lui lumii întregii”, a adăugat edilul italian.

Concertul va fi transmis pe YouTube, potrivit cotidianului Corriere della Sera, care a publicat marţi şi un text al tenorului Andrea Bocelli.

„Nu va fi un concert. Va fi mai degrabă o ocazie de a ne ruga împreună: o rugăciune pentru Milano şi pentru lume, în faţa unui eveniment absolut dureros, tragic”, o bună ocazie pentru a difuza slujba de Paşte şi „un mesaj de iubire şi de izbăvire”, a explicat tenorul italian.

„Biserica va fi goală, dar noi vom fi, sper, o vastă mulţime interconectată, graţie internetului, uniţi printr-un filon subtil, credinţa, care este mai puternică decât orice distanţă aparentă”, a adăugat artistul.

Italia este ţara cel mai grav afectată de pandemia de COVID-19, cu un total de 16.523 de morţi şi peste 132.000 de cazuri de contaminare.

Lombardia, considerată „plămânul economic al Italiei”, rămâne regiunea cel mai grav afectată, cu 9.202 de morţi şi peste 51.000 de cazuri confirmate. În jurul metropolei Milano au fost raportate 11.538 de cazuri, din care 4.654 în oraşul Milano.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu