Coronavirus: Doar CFR Cluj, FC Botoşani şi Universitatea Craiova nu au diminuat deocamdată salariile jucătorilor

Doar trei cluburi din Liga I de fotbal, CFR Cluj, FC Botoşani şi Universitatea Craiova, nu au diminuat deocamdată salariile jucătorilor, măsuri în acest sens urmând a fi luate probabil în perioada următoare, din cauza crizei provocate de pandemia de COVID-19, au declarat pentru AGERPRES surse apropiate grupărilor.

„La Liga I mai sunt doar trei echipe care nu au umblat încă la salariile fotbaliştilor. FC Botoşani, dar din câte am înţeles vor umbla şi ei, CFR Cluj şi Craiova, care a discutat însă cu jucătorii în ceea ce priveşte introducerea unor acte adiţionale, dar încă nu le-au aplicat. Craiova, din cât ştiu, intenţionează să mute banii pe anii următori, ceea ce e bine pentru jucători. Deci, astea trei sunt deocamdată, dar probabil că vor ajunge şi ele la înţelegeri cu jucătorii în acest sens în perioada următoare. Dinamo a încercat o renegociere a contractelor, ca la Viitorul şi FCSB, dar jucătorii nu au vrut şi s-a ajuns la suspendarea contractelor pe perioada stării de urgenţă. Dar probabil că situaţia se va schimba la nivel general şi majoritatea vor suspenda contractele de vreme ce s-a prelungit starea de urgenţă”, a declarat sursa citată.

La nivelul Ligii a II-a, majoritatea cluburilor au preferat să-i treacă pe jucători în şomaj tehnic, astfel încât aceştia să primească de la stat venitul minim de 75% din salariul mediu brut pe economie: „La Liga a II-a aproape jumătate dintre cluburi au mers pe suspendarea contractelor pe perioada stării de urgenţă şi trecerea în şomaj tehnic. Pentru că toţi conducătorii sunt interesaţi de acei 75% din salariul mediu aprobat prin ordonanţă”.

Competiţiile fotbalistice din România, întrerupte iniţial până la 31 martie, au fost suspendate printr-o decizie a Comitetului de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal cel puţin până la momentul ridicării stării de urgenţă.

Statul va asigura sportivilor şi angajaţilor din domeniu a căror activitate este afectată de criza pandemiei COVID-19 un venit minim de 75% din salariul aferent contractului individual de muncă sau contractului de activitate sportivă, plafonat la nivelul a 75% din câştigul salarial mediu brut pe economie, conform ordonanţei Guvernului.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu