CORUPȚIE LA ÎNMATRICULĂRI – 10 agenți de poliție prinși că luau mită

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

La începutul acestei săptămâni, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 10 inculpaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată. Procurorii au stabilit că „în perioada 23.01.2021 – 22.05.2021, inculpaţii – în calitate de funcţionari publici (agenți de poliție) în cadrul D.R.P.C.I.V., Compartimentul Înmatriculare şi Evidenţa Vehiculelor Rutiere Timişoara – în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au primit sume de bani cu titlu de mită, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu, respectiv în scopul de a prelua şi elibera în mod preferenţial („peste rând”) documentele pentru înmatricularea de vehicule”.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș ține să arate că faţă de 9 dintre inculpaţi în data de 15.06.2021 s-a formulat cu privire la  propunere de arestare preventivă, ce a fost înaintată spre competentă soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş.

Dragoș HOJDA

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2