COVID 19 – Va începe și vaccinarea copiilor

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Recent, conducerea Ministerului Sănătății a anunțat că în viitorul apropiat, în vară mai precis, se va demara și vaccinarea copiiilor cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani. Anunțul a fost făcut chiar de către ministrul Vlad Voiculescu zilele trecute, atunci cand a mai anunțat că Ministerul Sănătății a primit din fondul de rezervă 242 de milioane de lei pentru achiziția de medicamente necesare tratamentului pentru COVID-19.

„De asemenea, avem prelungirea celor 2.000 de posturi care au fost necesare anul trecut pentru Direcțiile de Sănătate Publică, respectiv Ambulanțe. Numărul de vaccinări la care am ajuns este de 3 milioane. Peste 2 milioane de oameni au fost deja vaccinaţi cu o singură doză, peste un milion de oameni au fost vaccinați cu ambele doze. De asemenea, o veste bună vine de la Pfizer/BioNTech: avem teste care certifică că vaccinul este atât sigur cât și eficient pentru copiii între 12 și 15 ani. Înainte ca acesta să fie adoptat în România, să se treacă la vaccinarea copiilor, vom aștepta decizia EMA.
De asemenea, avem vești bune cu privire la disponibilitatea de vaccinuri. Vor fi milioane de vaccinuri care vor fi disponibile din luna aprilie – vorbim de 500.000 de doze pe săptămână. Din luna iunie, conform programării, vorbim de 800.000 de vaccinuri pe săptămână. Deci, mai mult de 100.000 de vaccinuri pe zi, teoretic. Este absolut necesar ca oamenii să respecte regulile – oamenii, companiile, partidele politice în ansamblul lor sau politicienii e necesar atât să respecte regulile, cât și să îndemne pe toată lumea să facă lucrul ăsta”, a declarat Vlad Voiculescu.

Dragoș HOJDA

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2