COVID – De ce unii nu dezvoltă efecte secundare după vaccinare?

Sunt persoane dintre cele care s-au vaccinat care nu dezvoltă niciun fel de reacții adverse după ce s-au imunizat cu oricare din vaccinurile existente împotriva coronavirus. Jurnaliștii de la Digi24 scriu că majoritatea vaccinurilor au efecte secundare, iar vaccinurile împotriva COVID nu se abat de la această regulă. Se știe că dacă oamenii simt o durere la locul înțepăturii, sau oboseală, sau dureri de cap, acestea sunt semne că sistemul imunitar funcționează cum trebuie.

Site-ul The Conversation scrie că testele clinice făcute de Pfizer arată că 50% dintre participanți nu au simțit niciun efect secundar semnificativ și totuși 90% dintre participanți au dezvoltat imunitate împotriva coronavirusului. În cazul vaccinului Moderna, se arată că, în vreme ce efectele secundare pot să apară la un om din zece, vaccinul îi protejează pe 95% dintre cei care îl fac.

Cercetătorii au observat că oamenii de peste 65 de ani prezintă mai puține efecte secundare la vaccin. Apoi, într-un studiu făcut în SUA, 79% dintre efectele secundare au fost raportate la femei. Acest lucru ar putea avea legătură cu testosteronul. Testosteronul are tendința de a calma inflamațiile și, deci, efectele secundare asociate. Bărbații au mai mult testosteron decât femeile, ceea ce ar putea contribui la mai puține efecte secundare raportate la bărbați.

„Persoanele care suferă de boli inflamatorii cronice – artrită reumatoidă, boli inflamatorii intestinale și scleroză multiplă – și care sunt pe medicamente imunosupresive, pentru a controla simptomele, pot dezvolta mai puține efecte secundare, datorită unei reacții inflamatorii mai scăzute.

Deși răspunsul imunitar este mai puțin evident, nu înseamnă că el nu există. Într-un studiu din 2020, care a comparat nivelurile de anticorpi la persoane care erau pe medicamente imunosupresive cu cele ale persoanelor care nu urmau astfel de tratament, s-a stabilit că persoanele pe imunosupresive produc un nivel mai scăzut de anticorpi, dar niciuna nu era lipsită de anticorpi împotriva viruslui.

Efectele secundare ale vaccinului nu ar trebui privite ca o măsură a eficienței vaccinului. În ciuda varietății de răspunsuri la vaccin, cei mai mulți oameni obțin imunitate împotriva coronavirusului prin vaccinare, indiferent de prezența, absența sau intensitatea efectelor secundare, scfriu jurnaliștii de la Digi24.

Ziarmm.ro

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu