COVID- Doar anumite persoane se pot testa la medicii de familie

Doar anumite persoane se vor putea testa împotriva coronavirus la medicii de familie. Recent, ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a afirmat că „testarea la medicul de familie este soluția pentru accesul facil al bolnavilor la diagnostic rapid și ulterior la evaluare și monitorizare. Pacienții cu comorbidități și cei cu formă medie de boală vor fi îndrumați către centrele de evaluare COVID-19. În plus, prin creșterea capacității de testare și identificarea rapidă a persoanelor infectate putem încetini sau opri transmiterea virusului”.

Ordinul  nr. 58/4/2022 privind modificarea si completarea Ordinului Ministrului Sănătății și al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 68/101/2021 pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea și plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 și stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății, privind plata furnizorilor de servicii medicale aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, care desfășoară activitatea de vaccinare, a fost publicat recent în Monitorul Oficial.

Potrivit MS, medicii de familie care sunt în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate pentru activitatea de vaccinare împotriva COVID-19 pot opta pentru încheierea unui act adițional pentru activitatea de testare cu teste rapide antigen din proba nazo-faringiană, în vederea depistării infecției cu SARS-CoV-2. Medicii de familie care nu sunt implicați în activitatea de vaccinare împotriva COVID-19 și doresc să desfășoare activități de testare pot încheia și ei un contract distinct cu casa de asigurări de sănătate.

„Testarea se realizează în cadrul cabinetelor medicale din asistența medicală primară sau în cadrul cabinetelor din centrele de permanență, iar informațiile privind persoanele testate sunt raportate în Corona Forms. În baza datelor transmise zilnic de CNAS referitoare la medicii de familie pentru care casele de asigurări de sănătate încheie contracte sau acte adiționale pentru activitatea de testare, STS va transmite un mesaj pe telefonul mobil care va conține  user-ul și parola de acces în Corona Forms ale fiecărui medic.

Validarea și decontarea de către casele de asigurări de sănătate a activității de testare se realizează pentru fiecare persoană care a fost raportată în Corona Forms și pentru care medicul de familie nu a perceput sume suplimentare”, precizează Ministerul Sănătății.

Important de menționat este că persoanele eligibile pentru testare sunt persoanele suspecte de infectare cu virusul SARS-CoV-2 care se încadrează în metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), elaborată de Institutul Național de Sănătate Publică. Medicii de familie din Maramureș trebuie să știe că pot testa atât persoanele înscrise în lista proprie, cât și oricare alte persoane, cu condiția ca acestea să fie eligibile, la un interval de cel puțin 48 de ore între două testări succesive.

„Pentru activitatea de testare realizată, pentru care medicul de familie nu a perceput sume suplimentare, validată ca serviciu prin raportarea informațiilor privind persoanele testate în Corona Forms, tariful este de 50 de lei/persoană și cuprinde contravaloarea testului, manopera, materialele și echipamentele de protecție necesare testării. Decontarea se face de la data încheierii contractului cu casa de asigurări de sănătate sau, după caz, a actului adițional la contractul încheiat pentru activitatea de vaccinare”, concluzionează MS.

Medicii de familie maramureșeni sunt cu totul de altă părere: „ În condițiile în care din acești bani medicul cumpără testele, se plătesc echipamentele de protecție dezinfectante, deșeuri biologice, timp pentru a introduce datele, hârtie, consimțământ informat plus taxe și impozite lucrurile nu stau prea bine. Avand în vedere și inflația și scumpirile la curent și gaze, nu mai vorbesc că nu ajung banii ca să oferi corect asistentei spor de risc! Plus că trebuie să indeplinesti conditiile pentru circuite epidemiologice, să ai spațiu special pentru a izola dacă este necesar pacientul covid pozitiv!. Nu prea este o solutie fezabilă. Puteau să facă centre de testare specializate, să nu se amestece pacienții cu afecțiuni obișnuite, sugarii, gravidele cu cazurile potențial infectate! Nu am inteles de ce nu s a luat in discutie laboratoarele existente deja care au si experienta deja.”.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu