”Crăciun în Maramureș” va avea loc în 18 decembrie la Muzeul Satului din Baia Mare

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Consiliul Județean Maramureș, în parteneriat cu Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș anunță organizarea celei de-a XIII-a ediții a evenimentului „Crăciun în Maramureș”, acesta urmând să aibă loc sâmbătă, 18 decembrie, în același decor minunat al „Satului de pe Deal” din Baia Mare.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc la ora 11:00, iar accesul publicului în incinta Muzeului Satului va fi permis începând cu ora 10:00.

”La reușita acestei ediții, vor contribui și unități administrativ-teritoriale reprezentative pentru toate cele patru zone etnografice ale județului, dornice să-și asume rolul de gazde ale gospodăriilor tradiționale și să-și întâmpine colindătorii. Băsești, Fărcașa, Cavnic, Mireșu Mare, Groșii Țibleșului, Lăpuș, Bistra, Petrova și Vișeu de Sus sunt unitățile administrativ-teritoriale care au răspuns invitației de a oglindi tradițiile și obiceiurile zonelor pe care le reprezintă.

Cu multă emoție și bucurie, vor veni să ne vestească Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos: Corul Bărbătesc din Finteușu Mare, „Coconii Maramureșului”, „Mugurii Maramureșului” și „Mugureii Maramureșului” din cadrul Ansamblului Folcloric Național „Transilvania”, elevi ai Școlii Populare de Artă „Liviu Borlan” Maramureș și ai Palatului Copiilor Baia Mare, grupul Doina Maramureșului, dar și cete de colindători din Baia Sprie, Bicaz, Budești, Dumbrăvița, Lăpuș, Petrova, Poienile de sub Munte, Rozavlea, Satulung, Săcălășeni, Strâmtura, Șieu și Vișeu de Sus.

Având în vedere faptul că întreaga perioadă a sărbătorilor de iarnă este despre a dărui, în cadrul celei de-a XIII-a ediții a evenimentului Crăciun în Maramureș va fi organizat și un târg al meșterilor populari și producătorilor locali, unde vizitatorii vor găsi inspirația pentru a pune sub brad cele mai frumoase cadouri, născute din dibăcia păstrătorilor tradiției meșteșugurilor maramureșene”, transmit organizatorii.

ZiarMM

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2