Cristian Niculescu-Țâgârlaș: Înainte de a fi politician și demnitar sunt avocat cu 20 de ani de experiență și practică judiciară!

Recent, într-o organizare de excepție a avut loc la Sighetul Marmației Adunarea generala a Baroului Maramureș, eveniment la care a participat și președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România, avocat doctor Traian Corneliu Briciu însoțit de domnul Emanoil Ploșniță președintele Uniunii Avocaților din Republica Moldova. Într-o locație specială și relaxantă, manifestarea a debutat cu un moment de reculegere în memoria avocatului Ioan Blăjan, personalitate de seamă a vieții publice și fost decan al baroului maramureșean iar mai târziu, participanții la eveniment au depus o coroană de flori la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din capitala istorică a Maramureșului Voievodal, locație de referință pentru istoria recentă a Romaniei.

Prezent la manifestări, senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș a menționat: ”Înainte de a fi politician și demnitar sunt avocat și am practicat această profesie mai bine de 20 de ani. Mi-a făcut plăcere să îmi revăd colegii și am profitat de această ocazie pentru a discuta despre ultimele noutăți și schimbări din domeniul juridic. Le mulțumesc celor implicați în buna organizare a evenimentului, în special domnului Florin Andreicuț, actualul decan al Baroului Maramureș”

Avocații reprezintă o importantă categorie profesională în cadrul sistemului judiciar românesc și european, a căror competențe și activitate a fost explicit redefinită în Legea avocaturii din 2017,  fiind parteneri indispensabili ai justiției și pârghii importante în respectarea statului de drept, a drepturilor și libertăților fundamentale.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu