Cristian Niculescu Țâgârlaș: ”Modificăm Legea 50/1991, astfel încât procedura de eliberare a unei autorizații de construire să fie una simplă”

Senatorul liberal Cristian Niculescu Țâgârlaș spune că se lucrează la modificarea Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Astfel, se dorește ca procedura de eliberare a unei autorizații de construire să fie una simplă, corectă și rapidă.

”Modificăm Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, astfel încât procedura de eliberare a unei autorizații de construire să fie una simplă, corectă și rapidă!

Actuala lege ridică probleme de interpretare, din cauza termenilor învechiți și insuficient explicați și generează nemulțumiri investitorilor privați, fie ei persoane fizice sau juridice.

Echipa de lucru a grupului liberal din Senat este deschisă la sugestii și îi invit pe arhitecți, urbaniști, constructori și toate persoanele interesate să vină cu propuneri de îmbunătățire și simplificare a acestei legi, pe adresa de e-mail: [email protected]”, a precizat Cristian Niculescu Țâgârlaș.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu