Cu balonul de aer cald, in coltul de paradis de langa noi – Priveste imprejurimile Baii Mari, asa cum nu le-ai mai vazut pana acum (FOTO)

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

Dimineata, ora 6.30. Iarba scurta, putin peste glezne, cu roua subtire. De dupa crenelurile muntoase, soarele inunda pajistea. Liniste. Doar vocea lui John rupe din cand in cand tacerea. Baietii il asculta cu siguranta ucenicilor care executa instructiunile maistrului.

Racoarea le misca sangele in vene si in cateva secunde sunt pregatiti de inaltare. Prima flama iese cu forta din nacela rasturnata si parca gura panzei intinse de ucenicii lui John ia foc. Acestia nici nu clipesc, iar masa de aer cald se strecoara incet printre crevasele balonului pleostit.

“Hai, Puscas, ca nu sta vantul dupa tine!” Florin sare peste un canal de scurgere dinspre rampa de gunoi si calca apasat pe iarba care ii plange sub picioare. N-are timp sa ii raspunda lui Vasile si isi regleaza obiectivul. Balonul e deja drept, iar nacela se pune la locul ei. ”Cate unul, cand va spun eu!”, striga John, pentru a se asigura ca il auzim, in timp ce trage de maneta lansatorului de gaze.

Urcam. E stramt ca in lift, dar nu ne dorim decat sa aruncam un ochi peste marginea cutiei de nuiele, careia baietii lui John ii dau drumul de la sol. Ne ridicam. Soarele e deja departe de creste si trezeste urbea la viata. Primul atins e cosul combinatului, lancezind inca intr-o plapuma fina de nori diafani.

Suntem la mana vantului. Subtire si prietenos, acesta ne poarta spre est, ocolind orasul. Cladirile par cutii de Lego, iar masinile niste furnici cu telecomanda. Urcam pana la 500 m. Ni se face rau. Nu de inaltime, ci din cauza (hai sa punem datorita, totusi) privelistii. In afara de superb nu gasim cuvinte. Nimeni nu zice nimic. Toata lumea face poze, in timp ce John ne plimba dintr-o parte intr-alta a nacelei.

E linistitor, imbietor, putin celest, putin deasupra tuturor. Niciodata copacii nu au fost atat de placuti ochiului, iar pajistile atat de crude. Ogoarele mocirenilor sunt pregatite de primavara. Cainii latra dintre casele inghesuite, salutand trecerea balonului nostru.

Urmeaza aproape o ora de vis. Ne e frica sa nu se termine. Sa tragem un carlig din vazduh pentru a ramane in eter. Dar gazul pe care il avem incape doar in trei butelii. Iar asta ne da siguranta ca va trebui sa ne trezim. Zburam incet peste padurea din Lapusel. La balta, pescarii ne intampina cu saluturi. John cauta un loc de aterizare. Vantul ne poarta putin inspre oras, dar pentru cateva minute doar.

„Atentie la aparatura”, ne indica John, sugerandu-ne sa ne tinem strans de parame. Suntem la sol. Nacela ramane in picioare, iar Vasile Vlasin aseaza balonul care incepe sa se pleosteasca din nou. „Trage, Vasile, ca pica pe noi!”, il indeamna John. In cele din urma, amintindu-si ca si in politica se trag sfori, Vasile reuseste. Balonul se aseaza pe pajiste.

Suntem la Bozanta, pe un camp de care nu a auzit nimeni vreodata. Respiram a etern. Totul e liniste. Doar verdele de sub noi si albastrul de deasupra. Dupa o vreme, suntem ridicati de oamenii lui John, veniti in cautare. Inainte de plecare, calauza noastra ne ofera din partea John Balon diplome de onoare, cu titluri de noblete.

Toti suntem facuti conti, asa cum si regele Frantei ii facea conti pe zburatorii de odinioara. Vasile Vlasin e facut conte de Baia Mare si investit de John (Ioan Istrate) cu titlul de Rege al Baloanelor. La inceput, ne amuzam. Apoi tinem diplomele cu grija. Un titlu de conte nu strica niciodata.

A consemnat Ciprian DRAGOS, Conte de Lapusel, Reporter la Inaltime.

Vezi imagini spectaculoase cu imprejurimile orasului si aventura noastra in balon.

Foto: Ciprian DRAGOS

Reclame home 1
Data curenta: ’25/06/2019’

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *