Meteorologii anunta un inceput de saptamana cu temperaturi in scadere, pentru ca ulterior vremea sa redevina calda si chiar caniculara in majoritatea regiunilor tarii, instabilitatea atmosferica si ploile urmand sa se faca simtite intre 1 – 3 iulie si dupa 7 iulie, potrivit estimarii evolutiei valorilor termice si a precipitatiilor in intervalul 27 iunie – 10 iulie, informeaza AGERPRES.
In Maramures, vremea se va raci la inceputul intervalului, astfel in data de 28 iunie, se vor inregistra temperaturi maxime sub mediile multianuale, respectiv o medie de numai 22 — 23 de grade. Si temperaturile minime vor fi in scadere, de la o medie regionala de 18 grade, spre 13 — 14 grade in noptile din 29 si 30 iunie.
La sfarsit de iunie si in prima decada a lunii iulie, media valorilor maxime va fi cuprinsa intre 29 — 31 de grade, iar a celor minime va fi de 15 — 16 grade. Intervalul va debuta cu o vreme instabila, astfel ca pe arii extinse vor fi averse, iar cantitatile de apa vor fi insemnate. Ploi sunt asteptate si in restul intervalului, dar mai ales in perioada 1 — 3 iulie si dupa data de 7 iulie.
Integral pe AGERPRES