Cursul euro a recuperat un ban

Reclame home 1
Reclame home 1

Decizia Ucrainei de a opri fluxurile de petrol rusești către Ungaria, Cehia și Slovacia, dar și pozițiile de protecție luate de investitori înainte de anunțarea inflației din Statele Unite au creat presiune pe monedele din regiune, inclusiv asupra leului.

După scăderea de marți la 4,9050 lei, minim al ultimelor 16 luni, cursul euro a crescut la jumătatea săptămânii la 4,9132 lei. De menționat faptul că BCE a calculat marți o cotație a euro de 4,9038 lei.

Înainte de deschiderea pieței locale, moneda unică a atins un minim de 4,901 lei, însă transferurile s-au efectuat apoi în culoarul 4,903 – 4,919 lei.

O altă cauză a deprecierii leului poate fi găsită în scăderea dobânzilor interbancare, după discursul de marți al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, la prezentarea Raportului asupra inflației.

„ROBOR-ul a cam sărit calul, s-a dus cam mult dincolo de ceea ce am întreprins noi cu rata de politică monetară”, a afirmat guvernatorul băncii centrale care ar dori o apropiere a indicilor ROBOR de cel al dobânzii de politică monetară iar răspunsul pieței a fost instantaneu.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 8,14%, nivel stabilit la începutul săptămânii, la 8,06%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 8,27 la 8,21% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a alunecat de la 8,36 la 8,33%    .

Departamentul Muncii al Statelor Unite a publicat marți datele referitoare la costurile salariale, care au cunoscut creșteri, și a productivității muncii, care a cunoscut cea mai mare scădere anuală din 1948.

Euro s-a instalat peste pragul de 1,02 dolari și fluctua între 1,0202 și 1,0238 dolari. Investitorii așteptau publicarea datelor privind creșterea prețurilor de peste Ocean. Analiștii anticipează o scăderea a inflației de la 9,1%, în iunie, la 8,7%.

Moneda elvețiană se aprecia la 0,971 – 0,975 franci/euro iar media ei a urcat la 5,0576 lei. Cursul lirei sterline a fost stabilit la 5,0883 lei.

Creșterea metalului galben la 1.788 – 1.794 dolari/uncie a ridicat prețul gramului de aur la 277,1595 lei.

În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat la 401,89 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,7138 zloți/euro.

Bitcoin se tranzacționa în culoarul 22.730 – 23.657 dolari iar ether fluctua între 1.664 și 1.777 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2