Cursul euro a stagnat la 4,888

Creșterea ofertei de valută, în contextul în care companiile își achită taxele și impozitele la bugetul de stat, a permis leului să se aprecieze ușor față de euro.

Marți, BCE a stabilit o cotație a euro de 4,8893 lei, însă miercuri cursul euro a coborât de la 4,8888 la 4,8886 lei.

Piața locală s-a deschis la 4,89 – 4,892 lei, însă la ora 12:00 au apărut ordine comerciale de vânzare care doreau să profite de cotațiile ridicate din piață, iar euro a coborât până la 4,885 lei, după care ele au revenit spre 4,888 lei.

Analiștii Băncii Transilvania prognozează pentru acest an o valoare medie a cursului euro de 4,90 lei, care urma să crească în 2022 la 4,93 lei iar în 2023 la 4,96 lei.

Al treilea val al pandemiei care a cuprins Europa și Marea Britanie a provocat scăderea euro la 1,1812 dolari, nivel care nu a mai fost atins de la sfârșitul lui noiembrie, maximul zilei fiind de 1,1854 dolari. Această evoluție a avut ca efect majorarea cursului monedei americane de la 4,1136 la 4,1348 lei.

Moneda elvețiană s-a depreciat la 1,106 – 1,108 franci/euro iar cursul ei a scăzut de la 4,4257 la 4,4191 lei.

Atenționarea făcută de premierul britanic, Boris Johnson, conform căruia noul val pandemic care a cuprins Europa ar putea afecta și Regatul Unit, a provocat deprecierea lirei sterline față de dolar. La noi cursul monedei britanice a urcat de la 5,6603 la 5,6666 lei.

Aprecierea monedei americane a făcut ca prețul gramului de aur să crească de la 230,1267 la 230,1503 lei, în timp ce uncia de aur stagna la 1.728 – 1.735 dolari.

În ultimele două ședințe se observă mișcări minime ale dobânzilor interbancare, semn că lichiditatea începe să devină mai mare.

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut, pentru a doua zi, de la 1,69 la 1,68%. În schimb, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 1,74% iar indicele ROBOR la 12 luni la 1,75%.

În regiune, media monedei poloneze se deprecia de la 4,6073 la 4,6273 zloți/euro. În schimb, media celei maghiare s-a apreciat de la 366,90 la 365,62 forinți/euro.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu