DĂ DE GÂNDIT – Tânăr prins cu droguri în mașină în Sighet. Era și băut

Tot mai des sunt depistate droguri în municipiul Sighetu Marmației și ce este și mai grav este că tinerii sunt cei care le consumă. Ba mai mult, le combină cu alcoolul și apoi urcă la volan. Un echipaj mobil din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu a oprit pentru control pe o stradă din Sighetu Marmației un autoturism înmatriculat în România, condus de către un maramureșean de 23 de ani.

„În urma verificărilor specifice efectuate asupra conducătorului auto și a autoturismului, sub îmbrăcămintea tânărului, polițiștii de frontieră au descoperit un pliculeț cu o substanță albă cristalină, de aproximativ 2 grame, posibil MDMA.

De asemenea, deoarece tânărul emana halenă alcoolică, s-a luat măsura conducerii acestuia la sediul Poliției Municipale Sighetu Marmației unde a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Drept urmare, pliculețul cu praf alb susceptibil a fi substanță interzisă, a fost ridicat în vederea expertizării şi continuării cercetărilor”, a anunțat ITPF Sighetu Marmației. Cercetările sunt continuate în acest dosar sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, cumpărare sau deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept, precum și pentru conducerea unui vehicul sub infuența alcoolului.

Substanța a fost ambalată, sigilată și transmisă către Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș în vederea continuării cercetărilor, existând suspiciunea săvârşirii unor fapte penale incriminate de Legea 143/2000.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu