Premierul Dacian Ciolos spune ca, pentru el, Craciunul a fost intotdeauna o sarbatoare in care credinta s-a intrepatruns cu puritatea sufletului de copil, cu protectia si iubirea parinteasca.
„Craciunul a fost intotdeauna pentru mine o sarbatoare in care Credinta, renascuta mereu, s-a intrepatruns cu puritatea sufletului de copil, cu protectia si iubirea parinteasca”, a scris premierul Ciolos, sambata, pe Facebook.
Totodata, premierul multumeste „pentru speranta si cele cateva certitudini” pe care le-a impartasit impreuna cu romanii de la ultimul Craciun si pana in prezent.
„Va multumesc tuturor pentru speranta si cele cateva certitudini pe care le-am impartasit impreuna de la ultimul Craciun si pana azi, in Ajun. Nasterea lui Hristos sa ne lumineze calea! Amin!”, a mai scris Ciolos.