Dan Barna, in Baia Mare: “Nu mai vreau ca Romania sa fie o tara din care doar ne gandim sa plecam”

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Candidatul USR la fotoliul de presedinte al Romaniei, Dan Barna, s-a aflat in cursul zilei de miercuri, 4 septembrie, in mai multe localitati din judetul Maramures, ultima oprire fiind spre seara, in Baia Mare, unde, printre altele, a sustinut o conferinta de presa.

Acesta a abordat subiectul migratiei romanilor, afirmand ca daca acest fenomen nu va fi oprit, vom ramane o tara pustie si fara viitor.

“Am fost deja aproape in jumatate, aproape, din judetele tarii si am intalnit, fiind luna august, foarte multi oameni veniti acasa sa-si vada parintii in varsta sau sa-si vada copiii lasati la bunici, romani care muncesc in strainatate, si care mi-au spus ca s-ar intoarce daca ar vedea ca Romania incepe sa mearga intr-o directie buna, daca ar gasi incredere ca tara incepe sa se insanatoseasca.

Si, de fapt, aceasta este optiunea pe care noi o propunem, este perspectiva unor oameni care au decis sa nu mai stea deoparte, care au in spate cariere, oameni care sunt onesti, oameni care sunt integri si care vor sa contribuie un pic la progresul tarii noastre. Pentru ca ideea ca plecam toti din tara nu este una pe care pot sa o accept. Daca plecam si daca ne dam batuti, nu facem nimic.

Daca nu schimbam lucrurile si daca nu oprim aceasta migratie, vom ramane o tara saraca, o tara pustie, fara viitor, pentru ca daca iti pleaca tinerii nu ai viitor, indiferent de ce masuri economice si ce imprumuturi iei ca sa platesti pensii si salarii”, a spus Dan Barna.

Liderul USR a mai precizat ca si din aceasta perspectiva, obiectivul USR PLUS este castigarea alegerilor prezidentiale, cat si a celor locale, precum si accederea la guvernare, cu oameni onesti si competenti.

“Si din aceasta perspectiva, obiectivul USR PLUS este nu doar sa castigam aceste alegeri pentru presedintia Romaniei, obiectivul este sa castigam si alegerile locale, obiectivul este sa dam in Baia Mare un primar USR PLUS, obiectvul este sa dam in marile orase din Romania primari USR PLUS si nu doar in marile orase, ci si comune, in cat mai multe, obiectivul este sa dam Romaniei o guvernare noua, cu oameni onesti si competenti, pentru ca Romania nu este o tara saraca.

Romania este o tara in care se risipesc resursele, este o tara in care costul coruptiei este de 32 de miliarde de euro, practic toti banii pe care i-am primit de la Uniunea Europeana, de fapt noi i-am risipit pe coruptie.

Si faptul ca noi o sa facem niste pasi si o sa-i facem si faptul ca eu o sa ajung la Cotroceni si o sa fiu presedintele Romaniei si faptul ca vom avea o guvernare USR PLUS sunt primii pasi pe care se vor putea baza toti ceilalti oameni cinstiti si onesti si din sectorul public si din sectorul privat, care vor putea sa duca Romania mai departe, pentru ca nu mai vreau ca Romania sa fie o tara din care doar ne gandim sa plecam”, a mai declarat Dan Barna.

Vlad HERMAN

Print Friendly, PDF & Email

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2