DATE OFICIALE – Satu Mare a luat fața aeroportului Maramureș la numărul de pasageri

Aeroportul Internațional „Maramureș„ se află la coada clasamentului la nivel național în ceea ce privește numărul de pasageri care au ales să călătorească în primul trimestru din acest an. În primul trimestru al anului 2022, traficul a înregistrat un număr de 3.094.083 de pasageri. Cei mai mulți pasageri au ales să călătorească de pe/ pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București, urmat de către Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Aeroportul Internațional Iași, respectiv Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara.

Datele oficiale arată că traficul de pasageri s-a triplat în comparație cu anul trecut, la nivel național. Astfel, în primele trei luni din an s-au raportat aproape 3,1 milioane de călători, în comparație cu sub 1 milion la nivelul trimestrului I din anul 2021.

Din păcate Aeroportul Internațional Maramureș se află la coada clasamentului, la nivel național, în primele trei luni din 2022, fiind raportați doar 7.078 de călători. După noi mai sunt doar aeroporturile din Băneasa cu 1.685, Arad cu 78 și Tulcea cu 21. În schimb, Aeroportul Satu Mare a reușit să depășească nivelul de 10.000 de pasageri în trimestrul I, aici fiind înregistrați 10.544 de călători. Aeroportul Satu Mare a reușit chiar să devanseze județul Constanța, unde s-a raportat un trafic de 10.364 de pasageri.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu