Dauna medie RCA a crescut cu 6% în primul semestru

Dauna medie RCA în prima jumătate a acestui an a fost de 9.128 lei, în creştere cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce dauna medie pentru vătămări corporale şi deces a urcat cu 48%, la 67.566 lei, susţin reprezentanţii Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), informează AGERPRES.

Precizarea a fost făcută ca reacţie la comunicatul Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), care solicită instituţiilor statului să ancheteze piaţa de asigurări obligatorii RCA din România care, potrivit organizaţiei, a devenit o mare problemă socială care afectează peste 8 milioane de români.

„Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare-Reasigurare din România vine cu o serie de clarificări după ce în spaţiul public au fost lansate din nou informaţii false privind piaţa asigurărilor RCA, de către o asociaţie din zona de transporturi comerciale fără competenţe în domeniul asigurărilor. Materialul, transmis astăzi mass-media, conţine mai multe erori de calcul şi, din păcate, porneşte şi de la informaţii false. Astfel, pentru corecta informare a tuturor românilor, aducem următoarele clarificări: Dauna medie RCA în prima jumătate a anului 2021 este 9.128 lei, faţă de 8.609 lei în semestrul 1/2020, şi nu 7.832 lei, aşa cum fals afirmă asociaţia respectivă. Numai pentru vătămări corporale şi deces, dauna medie a crescut de la 45.657 lei în semestrul 1/2020 la 67.566 lei în perioada similară a anului 2021, în creştere cu 48% (conform Raportului ASF privind Evoluţia pieţei de asigurări, pag. 44)”, se menţionează în comunicat.

Potrivit UNSAR, prima medie anualizată aferentă asigurărilor RCA a fost de 639 lei în semestrul 1 din 2021 „(pentru a avea un termen real de comparaţie cu dauna medie pe aceeaşi perioadă de timp şi pentru a utiliza cele mai recente date publice disponibile şi a nu face presupuneri).” Totodată, conform Raportului ASF, în perioada iunie 2017 – iunie 2021, prima medie a înregistrat o scădere de 13%, în timp ce dauna medie s-a majorat cu 27%.

„În material, care include o serie de calcule greşite, se omite cu desăvârşire să se spună că în formarea ratei daunei RCA intră nu numai daunele plătite, cât şi rezervele de daună (conform legislaţiei şi politicii interne de management al riscului specifice fiecărei companii). Fără aceste rezerve de daună, nu ar exista bani pentru soluţionarea evenimentelor notificate asigurătorilor cu întârziere. Pe scurt, rata daunei RCA este valoarea procentuală a daunelor + a rezervelor, raportat la primele câştigate pe RCA, adică 109% (conform Raportului ASF privind Evoluţia pieţei de asigurări, pag. 29)”, se mai spune în comunicat.

Potrivit reprezentanţilor UNSAR, indicatorii oficiali calculaţi de ASF privind rata daunei RCA „arată că la fiecare 100 lei încasaţi din RCA, o companie de asigurări are nevoie, suplimentar, de încă cel puţin 9 lei pe care trebuie să îi aducă pentru a plăti daunele şi constitui rezerve de daună adecvate.”

„Totodată, nu se face referire nici la faptul că la această rată a daunei trebuie adăugate taxele de funcţionare, contribuţiile la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Fondul Naţional de Protecţie, precum şi cheltuielile de distribuţie şi administrare. Astfel, rata combinată tehnică pentru RCA a devenit în acest interval de timp peste 142% (conform Raportului ASF privind Evoluţia pieţei de asigurări, pag. 29) – adică acţionarii asigurătorului trebuie să vină cu bani pentru a susţine activitatea de asigurări RCA. Subliniem că orice valoare a ratei combinate tehnice de peste 100% arată că o companie de asigurări pierde bani din activitatea sa de bază, cea de subscriere (deci de preluare a unor riscuri). Toate acestea pun un mare semn de întrebare asupra corectitudinii calculelor şi concluziilor trase în materialul transmis mass-media de către această asociaţie. Astfel, atragem atenţia asupra nevoii de a avea o informare corectă, bazată pe date concrete, reale”, mai susţin reprezentanţii UNSAR.

În comunicat se precizează că industria de asigurări „rămâne implicată în proiectele legislative sau de reglementare în curs, menite a îmbunătăţi funcţionarea pieţei de asigurări şi a răspunde nevoilor consumatorilor, în acest sens colaborând în mod activ cu autorităţile, cu respectarea regulilor de concurenţă şi a principiilor etice.”

COTAR a transmis marţi un comunicat în care semnala că recentele calcule realizate de către reprezentanţii operatorilor şi transportatorilor autorizaţi arată că ponderea şoferilor implicaţi în accidente a scăzut, în ultimii 12 ani, cu 50%, iar dauna medie RCA înregistrată la nivelul primului semestru al acestui an a fost de 7.832 de lei. De asemenea, prima medie RCA estimată pentru luna octombrie 2021 se ridică la 1.100 lei, la o frecvenţă a daunei de 5%, subliniau reprezentanţii COTAR.

„Calcul: la 100 de poliţe RCA vândute, rezultă următoarele date: Suma încasată din vânzarea a 100 de poliţe RCA este: 1.100 x 100 = 110.000 lei; Valoarea despăgubirilor achitată: 7.832 lei x 5 daune = 39.160 lei; Diferenţa dintre încasări şi despăgubiri achitate: 110.000 – 39.160 = 70.840 lei; Valoarea procentuală a daunelor raportate la încasări: 35,6%. Ce se întâmplă cu cele 64,4 de procente, respectiv cei 70.840 de lei încasaţi în mod obligatoriu din poliţele RCA? Orice societate din lume şi-ar dori o afacere prin care să vândă un produs a cărui achiziţie este obligatorie, sub sancţiunea legii şi să aibă cheltuieli de 35,6%. Pentru o corectă şi bună înţelegere a tipurilor de despăgubiri cuprinse în calculul daunei medii RCA precizăm că aceasta include: reparaţiile achitate către service de către firma de asigurări; plata în regie proprie, achitată de către firme de asigurări; închirierea unui autovehicul similar cu clasa celui avariat; vătămări corporale şi decese; alte bunuri (ex: parapeţii metalici de pe drumurile publice, avariaţi în urma accidentelor de circulaţie, stâlpi, garduri etc.)”, au explicat reprezentanţii Confederaţiei.

COTAR solicită public autorităţilor române verificarea minuţioasă a operaţiunilor desfăşurate de către societatea Euroins în România, atât de către ASF, DNA şi de către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, deoarece există informaţii că societatea Euroins a adoptat aceleaşi practici precum firma City Insurance, tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor vinovate care au contribuit la falimentul City Insurance, precum şi implicarea urgentă a ASF şi a Consiliul Concurenţei pentru oprirea creşterii iraţionale a preţurilor RCA, care afectează în mod direct peste 8 milioane de şoferi români.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu