DE REVELION – Doi maramureșeni au ajuns la Urgențe din cauza artificiilor

Doi maramureșeni au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-au jucat cu artificii. Asta deși în fiecare an, mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă, polițiștii informează cetățenii cu privire la riscurile efectuării de operațiuni pirotehnice fără drept.

„În prima zi a anului, poliția a fost sesizată despre faptul că,  la secția UPU a Spitalului Județean dr. C-tin Opriș din Baia Mare, s-a prezentat un tânăr de 27 de ani din Seini, care solicita acordarea de îngrijiri medicale întrucât a fost rănit în urma folosirii unor artificii.

Din declarațiile victimei, acesta recunoaște faptul că a cumpărat o baterie de artificii, în data de 27.12.2022, de la o persoană necunoscută din Baia Mare. În noaptea de Revelion, la orele 00:00, acesta a aprins fitilul bateriei, dar nu a mai apucat să se retragă de lângă aceasta, fiind lovit de un foc în arcada dreaptă. O a doua sesizare s-a înregistrat la Secția 3 Poliție Rurală Fărcașa, unde un minor în vârstă de 12 ani din Ardusat s-a autoaccidentat în timp ce manevra o petardă. În fața polițiștilor băiatul a declarat  faptul că a găsit o baterie de artificii cu 19 focuri, în şanţul din apropierea locuinţei sale. Bateria fiind parțial explodată, i-a dat foc, ocazie cu care aceasta s-a declanşat  provocându-i  leziuni la nivelul feţei şi ochiului stâng”, precizează IPJ Maramureș.

Copilul a fost transportat de către un echipaj SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare  pentru îngrijiri medicale de specialitate și a rămas internat la secția oftalmologie.

Polițiștii maramureșeni spun că în ambele cazuri se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de “orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept” , faptă prevăzută şi pedepsită de art.37,alin 1, lit.a, din Legea nr.126/1995, privind regimul materiilor explozive.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu