DE SĂPTĂMÂNA VIITOARE – Se preiau cererile maramureșenilor pentru biletele de tratament

Casa Judeţeană de Pensii Maramureş face cunoscut faptul că începând cu 17 ianuarie 2022, va prelua cererile pentru acordarea biletelor de tratament. Acestea se pot înregistra şi la Casa Locală Sighetu Marmaţiei dacă solicitanţii au domiciliul în raza acesteia. Cererile pot fi transmise şi în regim on-line  pe adresa de e-mail bilete.maramures@cnpp.ro.

Directorul instituției, Lucica Pop, ține să arate că beneficiarii biletelor de tratament vor anexa formularul de cerere, documentul care permite acordarea gratuită a biletului de tratament (hotărârea comisiei de aplicare a prevederilor legii speciale a cărui beneficiar este solicitantul, certificat de handicap, acolo unde e cazul). Cererile se găsesc la ghişeele instituţiei sau se pot descărca de pe site-ul Casei Judeţene de Pensii Maramureş la secţiunea formulare.

Important de precizat este că numărul de înregistrare nu reprezintă un criteriu la acordarea biletelor de tratament.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu