DECIZIE CNCD – Ce amendă a primit George Buhnici pentru declarațiile făcute legate de femei

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a anunțat azi, 31 august, că „afirmațiile făcute de George Daniel Buhnici la adresa femeilor în cadrul emisiunii TV „XNS”, în luna iulie a anului curent, emisiune ce a fost difuzată pe postul TV Antena 1, reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate umană, conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată”.

„S-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 20.000 lei față de George Daniel Buhnici.
Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi a celor prezenți (7 voturi). Declarația sancționată a fost: “Și-am văzut fete care arată foarte bine, aici. Dar am văzut și fete care nu arată foarte bine. Și nu as vrea să mi se interpreteze, suntem la un festival, putem să dăm vina pe orice, bă, dar serios, maai mergeți pe la sală fetelor!”

„Venim la mare ca să vedem piele, aș vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi Deci, dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală. Pentru că de ce? Dacă vrei să vii la mare, îmi arăți piele și sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi și cu altceva decât cu decolteul. Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâțe și la buci? Aia vreau să văd la mare!”, a spus Buhnici într-un interviu pentru Antena Stars.

“Eu am noroc că am o nevastă care arată ca o minoră. Asta e șansa vieții mele. Jur. Uită-te la ea!” Câți ani îi dai?”(…) Băi, dacă îți spun vârsta adevărată o să înțelegi că e minoră, că dacă scazi cât i-ai dat tu cu cât are ea, minoră iese.””, precizează CNCD.

FOTO buhnici.ro

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu