DECIZIE – Fostul ministru al Sănătații, Sorina Pintea, scapă de controlul judiciar

Fostul ministru al Sănătății, ec. Sorina Pintea, a scăpat azi, 28 aprilie, de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată de către cei de la Tribunalul Cluj, decizia fiind luată azi.

„În baza art. 205 C.proc.pen., admite contestaţia declarată de către inculpată P. S. (cu datele personale la dosar), împotriva încheierii penale nr. 391/C/2021 pronunţată la data de 15 aprilie 2021 de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Cluj, pe care o desfiinţează integral şi, pronunţând o nouă hotărâre: În baza art. 207 alin. 7 C.proc.pen. rap. la art. 207 alin. 5 C.proc.pen. şi coroborat cu art. 242 alin. 1 C.proc.pen., dispune revocarea măsurii preventive a controlului judiciar luate în cauză faţa de inculpata P. S. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în Camera de consiliu, azi, 28 aprilie 2021.
Document: Hotarâre cameră consiliu 110/2021 28.04.2021”, se arată pe site-ul Tribunalului Cluj.

Vă reamintim că  Sorina Pintea a fost trimisă în judecată anul trecut în luna aprilie de către DNA, fostul ministru fiind acuzat că, în calitate de manager al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare, ar fi primit 10.000 de euro și 120.000 lei mită, ca procent dintr-un contract de achiziții publice.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu