Delegatia Maramuresului prezenta la Targul de Turism din Viena s-a intalnit cu turoperatorii si seful Biroului ANT din Austria (FOTO)

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

In cursul serii de vineri, 13 ianuarie 2017, delegatia maramureseana s-a intalnit cu seful Biroului National de Turism al Romaniei in Austria, Simion Giurca, dar si cu turoperatorii care au promovat Romania ca si destinatie turistica la aceasta editie a Targului de Turism ”Ferien Messe” din Viena. Presedintele Consiliului Judetean Maramures, Gabriel Zetea, vicepresedintele Ioan Doru Dancus si consilierii judeteni prezenti la aceasta manifestare internationala au avut intalniri cu cele mai importante firme de incoming din Romania, pentru a discuta despre dezvoltarea si promovarea turismului national.

Intalnirea a debutat cu prezentarea partenerului Autoritatii Nationale pentru Turism in cadrul acestei editii, Judetul Maramures. Prezenta spectaculoasa a Consiliului Judetean Maramures datorita Ansamblului Folcloric National Transilvania, dar si a mesterilor populari Maria Zapca si Daniel Les a fost inca o data confirmata.

O scurta prezentare a judetului Maramures a fost oferita de Dan Carpov, sef al Biroului de Turism si Salvamont din cadrul Consiliului Judetean Maramures, care a subliniat importanta cooperarii intre administratia publica si firmele de promovare si turism, pentru ca Maramuresul sa redevina o prioritate pe agenda turoperatorilor si a turistilor.

S-au prezentat materiale audio-video despre Maramures, iar Ansamblul Folcloric National Transilvania a oferit un moment artistic de exceptie, care a atras toate privirile si aprecierile reprezentantilor firmelor de promovare si turism. Directorul institutiei de spectacole a Consiliului Judetean Maramures, Iuliana Dancus a facut o scurta prezentare a instrumentistilor, dar si a corpului de balet, dupa care acestia au evoluat in fata publicului.

Gabriel Zetea: ”Maramuresul va fi prezent la mai multe targuri internationale de turism din Europa”

Seful Biroului National de Turism al Romaniei in Austria, Simion Giurca a prezentat trendul actual in materie de promovare a turismului, iar presedintele Consiliului Judetean Maramures, Gabriel Zetea a a vorbit despre importanta promovarii Maramuresului in cadrul targurilor de turism internationale, dar si despre strategia de dezvoltare turistica a Maramuresului.

„Vreau sa multumesc domnului Simion Giurca pentru invitatia lansata, inca de anul trecut, la Gala Turismului in Bucuresti, de a participa la targul din Viena sa promovam Maramuresul. Nu am mai facut acest lucru ca si judet de prea mult timp, insa va asigur ca, de acum inainte, veti vedea Maramuresul la mai multe targuri internationale de turism din Europa, in perioada urmatoare.

Vrem sa aratam unicitatea Maramuresului, simplitatea turismului in Maramures. Parteneriatul dintre noi este un lucru extrem de important. Noi, ca si Consiliu judetean, reprezentam o echipa tanara, iar dorinta noastra este aceea de a aduce oameni care sa vada cum s-a schimbat Maramuresul in aproape trei decenii. Maramuresul a fost un judet minier, industrial, insa cu timpul acestea s-au inchis, industria nu mai exista si este necesar sa ne reprofilam.

Acest lucru este posibil doar prin turism, iar noi, ca autoritati publice, trebuie sa investim pentru ca turistii sa vina sa ne vada. Avem pensiuni frumoase si locuri unice in fiecare localitate din Maramures, asa cum nu cred ca exista nicaieri in lume. Vom incepe cu o noua strategie de dezvoltare a turismului in Maramures, sustinuta la inceput de catre Consiliul Judetean. In acest fel, sunt sigur ca si domeniul privat va incepe sa faca schimbari esentiale”, a precizat Gabriel Zetea, presedintele Consiliului Judetean Maramures.

A III-a editie a Zilelor Maramuresului va avea loc in luna mai

Seful judetului a facut si o prezentare a celor mai importante evenimente pe care Consiliul Judetean Maramures le organizeaza, dar si o invitatie catre turoperatorii prezenti de a veni in Maramures.

„In luna mai a acestui an, va avea loc cea de-a III-a editie a Zilelor Maramuresului cand vom desfasura, timp de o saptamana, intr-o perioada destul de concentrata, cat mai multe evenimente la care sunteti cu totii invitati, pentru a vedea tot ce are mai frumos Maramuresul. Sa veniti in judetul nostru si sa petreceti cat mai mult timp, sa veniti in Borsa si sa vedeti locurile unice de la Cascada Cailor si pana la Iezer.

Sa coboram pe Vaser, in Viseu, sa ajungem pe Valea Izei, in comunitatile din Rozavlea, Ieud, Poienile Izei, unde arhitectura traditionala, portul traditional maramuresean sunt lucruri unice pe care le gasiti doar in Maramures. Ajungem in sudul judetului, unde gasim tarile noastre specifice, Tara Lapusului, Tara Codrului, Chioarului, zona Somesului. Intreg judetul Maramures este plin de traditie.

Trebuie sa ajungeti macar o data sa va rugati la o biserica de lemn. Cele mai multe dintre aceste lacasuri de cult fac parte din patrimoniul UNESCO. Am avut anii trecuti un proiect foarte frumos, „Circuitul Bisericilor de lemn din Transilvania de Nord”, unde, printr-o investitie europeana, am reusit sa reabilitam tot ce inseamna accesul la aceste biserici, sa gasim oameni care sa stea si sa primeasca turisti in aceste locatii unice. Toate acestea dorim sa vi le aratam la fata locului, in Maramures, in luna mai 2017”, a adaugat Gabriel Zetea.

Biroul de presa al Consiliului Judetean Maramures

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2