Delicte silvice: Lemn confiscat in Baia Mare si Budesti

In perioada 3-4 martie, politistii Serviciului de Ordine Publica – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, impreuna cu specialisti silvici din cadrul Garzii Forestiere Cluj si studenti ai Academiei de Politie ,,Alexandru Ioan Cuza″ din Bucuresti aflati in practica, au actionat pe linia prevenirii si combaterii faptelor ilegale din domeniul silvic pe raza judetului Maramures.

Politistii au verificat trei agenti economici din municipiul Baia Mare si comuna Budesti cu privire la modul in care respecta normele referitoare la exploatarea, transportul, depozitarea si comercializarea materialelor lemnoase.

In urma controalelor efectuate, politistii au intocmit dosare penale pentru comiterea infratiunilor de fals in inscrisuri sub semnatura privata si uz de fals.

Totodata au aplicat 10 sanctiuni contraventionale in valoare totala de 26.000 de lei. De asemenea, au fost dispuse masuri complementare de confiscare a cantitatii totale de 384,79 mc³ materiale lemnoase, cu o valoare totala de peste 67.000 lei, potrivit IPJ Maramures.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu