Denis Covaci, președinte TSD Maramureș: Crăciun fericit!

De Crăciun, ne aducem aminte de Nașterea Mântuitorului, care, prin întrupare, a adus pacea, bucuria și speranța salvării. Mă bucur că, în această perioadă, fiecare a încercat să transpună aceste valori în jurul lui, dăruind și ajutând persoanele aflate în situații dificile.

Fie că ați cumpărat cuiva cele necesare pentru masa de sărbători, fie că i-ați adus haine corespunzătoare pentru sezonul rece, fie că i-ați ridicat medicamentele care nu erau compensate, ați reaprins spiritul autentic al acestei sărbători: compasiunea și generozitatea față de cei în nevoie. Acum, în ajunul sărbătorii, sper ca fiecare dintre noi să poată petrece timpul rămas alături de familie și de prieteni, bucurându-se de liniște și pace, având pe masă din toate cele necesare.

Crăciun fericit!

Denis Mihai Covaci, președintele TSD Maramureș

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu