Deputatul Florin Alexe: ”Facem toate demersurile necesare pentru a asigura independența energetică a Europei”

Deputatul PNL de Maramureș, Florin-Alexandru Alexe, anunță că Transgaz și-a asumat un amplu program de investiții, care vizează și extinderea Sistemului Național de Transport al gazelor naturale în zone cu sisteme de distribuție nou înființate în mai multe județe, inclusiv în Maramureș.

”Pentru perioada 2022-2031, Transgaz și-a asumat, prin Planul de Dezvoltare a Sistemului Naţional de Transport a gazelor naturale (PDSNT), un amplu program de investiții, cu proiecte estimate la aproximativ 3,2 miliarde de euro.

În programul de investiții al companiei există și proiecte pentru extinderea Sistemului Național de Transport al gazelor naturale în zone cu sisteme de distribuție nou înființate în mai multe județe, inclusiv în Maramureș.

Sunt încântat că există o preocupare permanentă și pentru extinderea și modernizarea infrastructurii existente prin potențarea integrării hidrogenului din surse regenerabile și cu emisii scăzute de carbon în sistemul de transport gaze naturale. Transgaz a semnat cu Banca Europeană pentru Investiții Acordul privind furnizarea de servicii de consultanță pentru elaborarea și dezvoltarea unei strategii de decarbonizare a rețelei de transport de gaze naturale din țara noastră.

La inițiativa țării noastre, a fost semnat Memorandumul de înțelegere pentru dezvoltarea regională a unei rețele de hidrogen între operatorii de transport și sistem din România, Polonia, Ungaria și Slovacia.

Facem toate demersurile necesare pentru a asigura independența energetică a Europei. Prin investițiile realizate de Transgaz, România a contribuit activ și în mod responsabil la consolidarea securității energetice regionale”, a spus Florin Alexe.

ZiarMM

TAGGED:
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu