Despre luna iunie sau ciresar

home camp2
home camp2
home camp2


Denumirea acestei luni calendaristice – iunie – deriva din latinescul “junius”, dar se mai presupune ca ar proveni de la “juniores”, care inseamna “tineret”, aceasta perioada fiind menita sa sarbatoreasca populatia tanara, in epoca romana. Potrivit volumului ”Zile si mituri. Calendarul taranului roman 2000” (Editura Fundatia PRO, 2000), luna iunie a fost dedicata zeitei Iuno (Iunona sau Junona), sotia lui Jupiter, pe care romanii o considerau zeita protectoare a femeilor. Denumirile si simbolurile lunilor s-au schimbat in timp, unele chiar la cererea bisericii. In traditia populara, poarta numele fructelor care se coc in aceasta perioada – “Ciresar” sau “Ciresel”, relateaza Agerpres.

Prima luna a verii, iunie, este luna anului in care zilele au cele mai multe ore luminate de Soare in emisfera nordica, in timp ce in emisfera sudica se instaleaza iarna. Intr-un an calendaristic, nu exista o alta luna care sa inceapa cu aceeasi zi a saptamanii cu care incepe luna iunie. Iunie, a patra luna in calendarul roman, este a sasea luna a anului in calendarul gregorian si iulian si are 30 de zile. Ziua are 15 ore, iar noaptea are 9 ore.

Fazele Lunii

Soarele: la inceputul lunii, rasare la ora 05 h 35 m si apune la ora 20 h 53 m, iar la sfarsitul lunii, rasare la ora 05 h 34 m si apune la ora 21 h 04 m.

La 21 iunie 2019, la 18 h 54 m, are loc solstitiul de vara, ce marcheaza inceputul verii astronomice, la aceasta data fiind cea mai lunga zi (luminata de soare) si cea mai scurta noapte a anului. Pe 22 iunie incepe zodia Racului si se incheie pe 22 iulie. Luna reprezinta perioada de timp cat dureaza o rotatie a astrului in jurul Pamantului: 29 de zile, 12 ore, 44 minute si 3 secunde, aproximativ 29 zile si jumatate. In aceasta miscare, se disting patru faze: luna noua, primul patrar, luna plina, ultimul patrar.

Fazele Lunii: 3 iunie – Luna Noua la 13 h 00 m (Luna incepe sa creasca), 10 iunie – Luna la Primul Patrar la 09 h 00 m; 17 iunie – Luna Plina la 11 h 36 m (Luna incepe sa descreasca); 25 iunie – Luna la Ultimul Patrar la 12 h 42 m, potrivit www.astro-urseanu.ro.

Traditii si obiceiuri populare

Potrivit prezicerilor populare, daca fulgera si tuna in luna iunie, vara va fi ploioasa si recoltele de grau vor fi bogate, iar daca ploua mult, se strica via si strugurii. Daca sunt omizi, va fi recolta buna la grau si la struguri. In aceasta luna se seamana ridichile de toamna, guliile si conopida de iarna, se sapa viile a doua oara.

In razboiul dintre fortele naturii, omul, pentru a le imbuna, le-a preamarit, dedicandu-le sarbatori si obiceiuri (Timoftei, Vartolomeu, Onofrei, Elisei, Sanpetru). Targurile Dragaicei si Sanzienelor, organizate in a doua jumatate a lunii iunie, pastreaza amintirea unei divinitati preistorice a agriculturii, celebrata la solstitiul de vara.

Din cele mai vechi timpuri, solstitiul de vara a constituit un mare prilej de bucurie si sarbatoare, fiind legat de momentul strangerii recoltei. Atotputernicia soarelui de la solstitiu se celebra, la romani, prin focurile de Sanziene, aprinse pe locul cel mai ridicat. In trecut, serbarea Sanzienelor coincidea cu data solstitiului. Mai tarziu, ceremonialul, fiind considerat de catre biserica drept pagan, a fost mutat pe 24 iunie – ziua dedicata Sfantului Ioan Botezatorul, potrivit etnologului Ion Ghinoiu, autor al volumului ”Zile si mituri. Calendarul taranului roman 2000”.

Print Friendly, PDF & Email
home camp 1
home camp 1
home camp 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *