DIN 1 IULIE – În Sighet vom avea o farmacie cu program non-stop (VIDEO)

Începand cu acest weekend, în municipiul Sighetu Marmației vom avea o farmacie care va funcționa 24 de ore din 24 de ore. Prefectul de Maramureș, Rudolf Stauder, ține să arate că „pandemia de Covid-19 a afectat fiecare domeniu de activitate, implicit asigurarea permanenței de către farmacii. Astfel, odată cu declanșarea pandemiei de Covid-19, farmaciile din toată țara și-au scurtat programul de activitate și nu a mai existat permaneță pe timp de noapte sau în zilele libere. Asigurarea permanenței farmaceutice a fost reluată odată cu ridicarea restricțiilor și a stării de alertă din țara noastră, însă în municipiul Sighetu Marmației, farmaciile nu au dispus de reluarea asistenței farmaceutice nici până astăzi”.
„În acest sens, am avut o întâlnire cu președinta CAS Maramureș, Carmen Prodan, și cu reprezentanți ai Colegiului Farmaciștilor, în cadrul căreia am solicitat ca și farmaciile de pe raza municipiului Sighetu Marmației să redevină la programul de dinaintea pandemiei. Astfel, începând cu data de 1 iulie 2022, va fi reasigurată asistența farmaceutică și în Sighetu Marmației. Cetățenii din întreg județul au nevoie de aceste servicii și este important să știe că în orice zi, la orice oră vor găsi o farmacie deschisă”, arată Stauder.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu