DIN 12 IUNIE – Schimbări în circulație în zona Colegiului de Arte/Parcul Municipal „Regina Maria”

Program-pilot pentru eficientizarea circulației în zona Colegiului de Arte și a Parcului Municipal Regina Maria.  Primăria Baia Mare a anunțat că printr-o hotărâre a Comisiei de Sistematizare a Circulației, începând de luni, 12 iunie și până la data de 12 septembrie 2023, va fi demarat un program experimental ce vizează îmbunătățirea traficului rutier și protejarea pietonilor în zona adiacentă Colegiului de Arte, Câmpului Tineretului și a Parcului Municipal „Regina Maria”.

„În cadrul acestui proiect-pilot, se vor introduce următoarele modificări în regimul de circulație:  Strada Petőfi Sándor va avea sens unic de la intersecția cu strada Valea Roșie până la intersecția cu strada Dealul Florilor, unde se află sediul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș.

Strada Dealul Florilor va avea sens unic de la intersecția cu strada Petőfi Sándor până la intersecția cu strada G. Bernard Shaw, în zona parcului de skateboard și parcare Stadion Viorel Mateianu. Strada G. Bernard Shaw va avea sens unic de la intersecția cu strada Dealul Florilor (parcare Stadion Viorel Mateianu/ Skate Parc) până la intersecția cu strada Ferăstrăului.

Important de reținut: circulația va fi permisă într-un singur sens, de la strada Petőfi Sándor la strada Dealul Florilor, și apoi pe strada G. Bernard Shaw. În zona dintre strada Ferăstrăului și strada Minerilor, circulația va fi în dublu sens. Strada Câmpul Tineretului va avea sens unic dinspre intersecția cu strada Victoriei până la intersecția cu strada Ferăstrăului.

În urma evaluărilor efectuate în cadrul acestui proiect experimental, se va decide în mod definitiv soluția de reglementare a traficului rutier și oportunitatea lărgirii străzii Valea Roșie la 3 benzi în intersecția cu strada Victoriei, precum și a străzii Ferăstrăului în intersecția cu strada Minerilor”, precizează Primăria Baia Mare.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu