Din istoria orașului: Obiective turistice băimărene de altădată (FOTO)

Orașul Baia Mare s-a bucurat de-a lungul timpului, de o faimă turistică și culturală, greu de imaginat în zilele noastre.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, oraşul a capătat noi elemente de identitate culturală trecând prin importante transformări în aspectul şi organizarea sa. Se formase deja, în oraş o intelectualitate, atât românească cât şi maghiară, vădit interesată de creşterea nivelului cultural al membrilor comunităţii.

Unul dintre cele mai importante evenimente culturale din această perioadă a fost înfiinţarea, în anul 1896, a Şcolii de pictură care a definit în timp Baia Mare ca un autentic oraş al pictorilor, cunoscut sub numele de „Barbizonul Ardealului”.

Foarte curând după aceea s-a materializat mai vechea idee de înfiinţare a unui muzeu al oraşului. Un prim pas în acest sens a fost constituirea Asociaţiei muzeale băimărene (1899) pentru ca în iunie 1904 să fie inaugurat pentru public Muzeul Orăşenesc Baia Mare.

Ambele demersuri culturale, respectiv Școala de pictură şi Muzeul, au devenit în scurt timp adevărate cărţi de vizită ale oraşului.

Aproximativ în aceeași perioadă (în jurul anilor 1870), primăria orașului a hotărât construirea în piaţa principală a unui hotel mare al oraşului (Nagyszálló) cum era numit în documente. În anul 1874 edificiul a fost finalizat şi ulterior modernizat.

Dar, puțin mai târziu, în anul 1905, un incendiu puternic a distrus mai multe clădiri din piaţă printre care şi hotelul cu restaurant cu tot.

Construcţia nouă, în stil Art Nouveau, finalizată în anul 1910, atrăgea în mod deosebit atenția vizitatorilor. Luminat cu becuri electrice, racordat la noul apeduct al oraşului, acest edificiu (cunoscut în timp ca hotelul Regele Ştefan, hotelul Ştefan Vodă, iar mai aproape de timpurile noastre, hotelul şi cinematograful Minerul), oferea un confort foarte mult apreciat de oaspeții atrași de orașul cu aspect medieval și de împrejurimile sale de o rară frumuseţe naturală. În incinta aceleași impunătoare construcții se desfășurau, pentru oaspeți și pentru băimăreni, evenimente culturale precum reprezentaţii teatrale şi „expoziţii permanente de picturi artistice”.

Una din atracţiile oraşului şi un loc plăcut pentru a petrece timpul liber a fost grădina publică, numită până in anul 1918 „Parcul Szechenyi”, în perioada interbelică „Parcul Regina Maria” iar în prezent Parcul Municipal „Regina Maria”.

Grădina publică a orașului a prins contur în perioada anilor 1840-1892. La început, fraţii Hamory au donat oraşului un frumos teren de la poalele dealului, teren care a devenit nucleul viitorului parc. Apoi, primăria a cumpărat terenurile din jur manifestând un interes constant pentru amenajarea acestui loc de agrement mult aşteptat de comunitatea băimăreană. Treptat, zona a căpătat aspectul unui parc bine conturat şi îngrijit care a devenit în timp „cea mai frumoasă parte a oraşului nostru”.

După Marea Unire din 1918, Baia Mare s-a integrat activ în viaţa politică, economică şi culturală a României Mari. Veniturile semnificative, provenite din activitatea economică, dezvoltată și foarte diversificată în perioada interbelică, au permis continuarea procesului de urbanizare și de modernizare, proces materializat prin străzi pietruite, apă curentă, canalizare, electricitate, sistematizare urbană, curăţenie, locuri de utilitate publică.
Trebuie să menționăm faptul că Baia Mare devenise un oraș modern, putem spune cochet, liniștit, cu drumuri îngrijite, cu parcuri, un oraș în care vedeai pictori în fața șevaletelor imortalizând vestitul cer albastru în peisaje admirate astăzi în muzee.

Pe de altă parte, împrejurimile, cu pădurile, munții și dealurile erau locuri extraordinare pentru drumeții, locuri preferate de mulți turiști români și străini. Amintim câteva din minunatele zone pe care excursioniștii de altădată le îndrăgeau: Valea Borcutului, Valea Usturoiului, Adăpostul Petőfi, Dealul Florilor, Dealul Crucii, Valea Sf. Ioan, Valea Roșie, Morgăul, Izvorul Puțul de Fier.

Vorbim deja despre un turism organizat, orașul Baia Mare și împrejurimile numărându-se printre cele mai importante obiective turistice din România interbelică. Într-un context favorabil din toate punctele de vedere, autoritățile locale au considerat oportună începerea demersului, foarte complicat de altfel, pentru dobândirea statutului de stațiune climatică pentru Baia Mare.

Nu a fost deloc ușor pentru conducerea orașului să convingă forurile decizionale de la București de faptul că acel statut era binemeritat. Iată un fragment din memoriul întocmit de Primăria Baia Mare în sprijinul acestei solicitări: „Oraşul Baia Mare, cu un trecut istoric, cu o poziţie romantică, este una din cele mai frumoase şi admirabile regiuni ale României şi se prezintă ca o frumoasă grădină împrejmuită din toate părţile de păduri şi văi adorabile. Într-o vale frumoasă, şerpuită în lungime de râurile de munte Valea Blidarului, a Ferneziului şi Săsarul, este aşezat oraşul, ca spate având şirul de munţi Gutâi… Aceste ţinuturi cu văi adorabile, neîntrecute în splendoarea lor, la care contribuie clima dulce a ţinutului au adus de sute de ani admiratori şi turişti vizitatori din toată lumea…” (24 mai 1930).

Demersurile începute în anul 1929 au fost finalizate în anul următor, orașul beneficiind de acest statut de stațiune climatică până în anul 1940. În cei zece ani orașul Baia Mare a cunoscut o perioadă de prosperitate. Multe s-au schimbat în felul cum arăta orașul, în administrația locală, dar și în comportamentul membrilor comunității. Aceste schimbări au fost impuse chiar de cerințele noului statut.

Stațiunea climatică se întindea în dreapta râului Săsar spre dealurile din partea de nord a orașului. În interiorul stațiunii erau cuprinse mai multe obiectve, de relaxare, culturale și de tratament, toate cu administrare proprie coordonată de Primăria orașului. Parcul „Regina Maria”, cu o nouă imagine, oferea turiștilor, pe lângă liniște și priveliști frumoase, spectacole, expoziții de pictură, muzică de jazz în restaurantul „cu servire excelentă la prețuri mici”.

De mare atracție turistică a continuat să fie Sanatoriul Wagner, inaugurat în vara anului 1922. Cu un mic exercițiu de imaginație ne putem întoarce în timp, cu aproximativ 100 de ani, și vom descoperi că Baia Mare, un oraș minier prin tradiție, avea totuși un farmec deosebit pe care nu îl întâlneai nicăieri în altă parte.

Lucia Pop, muzeograf

Surse documentare
Krizsán P.P., „Oglinda oraşului Baia Mare–Nagybánya Tükre”, Baia Mare–Nagybánya, 1933,
Robert C. Tökölyi, „Turismul băimărean în perioada interbelică. Studiu de caz: Stațiunea climatică 1930-1940”, în Revista Arhivei Maramureșene, An II, nr. 2, Baia Mare, 2009.
Viorel Rusu, Lucia Pop, „Baia Mare în imagini. Stampe și fotografii”, ed. a III-a, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, seria Colecții Muzeale III, Baia Mare, 2019.

Mai multe imagini AICI.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1