DIN OCTOMBRIE – Va demara campania de plată în avans pentru fermierii cu Cereri unice de plată din 2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că începând cu data de 18 octombrie 2021 va demara Campania de plată în avans pentru fermierii care au depus Cereri unice de plată în anul 2021.  APIA precizează că în conformitate cu Regulamentele europene statele membre pot plăti avansuri de până la 70 % în cazul plăților directe indicate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 și de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.

„Deoarece în acest an data de 16 octombrie 2021 coincide cu o zi nelucrătoare, autorizarea plăților în avans va demara în data de 18 octombrie 2021. Totodată, precizăm faptul că până la data de 15 octombrie 2021 vor fi finalizate controalele în teren, astfel încât APIA să poată efectua plata în avans pentru toţi fermierii eligibili la plată. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură îşi propune în perioada de acordare a avansului, 18 octombrie 2021 – 30 noiembrie 2021, să finanţeze fermierii cu o sumă de peste 1 miliard de euro, atât pentru schemele finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) cât şi pentru măsurile finanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Plăţile pentru schemele finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) se fac în lei, la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2021 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Plăţile pentru schemele finanțate din FEADR (Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,8683 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2020”, concluzionează APIA.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu