DISPARIȚIE – A plecat de la stână în toiul nopții și acum e de negăsit

Un bărbat, Cuth Fedor, a plecat voluntar de la stâna sa de oi situată în zona numită Poiana Orzului de pe raza localității Oncești în noaptea de 5 spre 6 mai, și de atunci e de negăsit. Alarma a fost dată de către un bărbat din Rona de Sus care a sunat ieri, 10 mai, la Secția 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag și a anunțat dispariția oierului.

Persoana dispărută are 75 kg, înălțime aproximativ 1,70 m, păr șaten scurt, ușor grizonat, ochi albaștri. La momentul dispariției purta o pereche de blugi albaștri, un hanorac cu glugă de culoare roșie, o pereche de cizme de cauciuc de culoare neagră în picioare și avea un ceas de culoare neagră la mâna stângă.

Polițiștii maramureșeni roagă persoanele care pot oferi detalii despre persoana dispărută să sune la 112 sau să se deplaseze la cea mai apropiată unitate de poliție.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu