septembrie 15, 2019

Divort la 17 ani si o drama sumbra de familie: Trecutul necunoscut al tenorului Placido Domingo

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

Dupa aparitia saptamana trecuta a unor acuzatii de hartuire sexuala lansate de mai multe femei impotriva tenorului Placido Domingo, au inceput sa iasa la suprafata detalii despre trecutul mai putin cunoscut al marelui artist spaniol, relateaza ziarul ABC, potrivit Agerpres.

La 17 ani, Placido Domingo trecuse deja printr-o mare iubire care avea sa-i marcheze viata. La varsta de 16 ani el a cunoscut o studenta la pian, Ana Maria Guerra Cue (decedata in 2006) si imbatati amandoi de iubirea eterna au decis sa fuga si sa se casatoreasca in secret. Insa cand parintii lui Placido au aflat de aceasta escapada, l-au obligat sa se intoarca acasa.

Socrii au decis totusi sa-i ajute in relatia lor si le-au inchiriat un apartament pentru a se putea muta impreuna. La putin timp se nastea micutul Jose Placido Domingo Guerra, primul si singurul lor fiu impreuna. Insa relatia nu a durat mult timp, Placido Domingo fiind coplesit de o responsabilitatea atat de mare, iar casnicia a esuat.

Desi era deja un expert in relatii amoroase, Placido Domingo a cunoscut-o pe actuala sa sotie, mexicana Marta Ornelas (84), in anii 60. In 1962, cand avea doar 21 de ani, s-a casatorit din nou, iar din acest mariaj au rezultat doi copii: Placido Domingo Jr si Alvaro Maurizio Domingo.

Dupa aproape 60 de ani de casatorie cu cea pe care a considerat-o “femeia vietii sale” izbucnirea acestui scandal ameninta din nou linistea familiei. Pe amandoi i-a legat pasiunea pentru muzica, avand in vedere ca ea era o artista promitatoare care castigase un concurs pentru cea mai buna voce de soprana cu opera “Nunta lui Figaro”.

Dar a preferat sa renunte la cariera pentru a-si sprijini sotul si a se dedica cresterii copiilor. “A fost lumina si inspiratia mea. Ea m-a invatat totul si a facut din mine ceea ce sunt astazi”, declara Domingo intr-un interviu din 2016.

In iunie 2016 se afla ca Placido Domingo a fost obligat sa doneze aproape 2 milioane de dolari pentru a-si putea recupera fiii din bratele sectei de Scientologie. Fosta sotie a lui Placido Domingo Jr, Sam Domingo, a facut aceste dezvaluiri ziarului Daily Mail cu privire la fiul cel mare al artistului, Jose.

Ea a povestit ca aceasta religie interzice adeptilor orice contact cu persoane straine grupului si ca tenorul a fost nevoit sa plateasca o suma exorbitanta pentru a-l putea vedea pe fiul sau Jose, din prima casatorie, si cele trei nepoate nascute in secta.

In 2008, relatiile dintre Jose si Placido Domingo au fost rupte dupa intrarea fiului in aceasta secta. Pana la urma iubita acestuia a reusit sa se desprinda de grup si sa plece departe cu cele trei fiice nascute in perioada cat s-au aflat in secta. Dar Jose a ramas in continuare in secta si face parte din comitetul de recrutare de noi membri.

“Este probabil incantat de faptul ca se invarte printre celebritatile din Los Angeles, este partea atractiva a Scientologiei”, a spus tatal sau. O situatia de familie complicata, la care se adauga acum scandalul sexual in care este implicat tenorul si care a facut inconjurul lumii.

Reclame home 1
Reclame home 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *