DNA va ancheta 1.100 de firme pentru posibila fraudare a banului public

Europa Liberă a obținut o parte din documentele primite de Direcția Națională Anticorupție (DNA) și care privesc posibila fraudare a programului de 500 de milioane de euro de sprijinire a firmelor afectate de pandemie.

Statul român a acordat finanțări de până la 200.000 de euro din proiectele firmelor care s-au înscris în Programul Măsura 3. Societățile erau obligate să asigure din surse proprii o parte din proiectul propus pentru granturile publice.

Ministrul Economiei Claudiu Năsui a anunțat că Ministerul Economiei a depus plângerea penală. În documentele primite de procurori se precizează că 1.100 de firme au depus aplicații suspecte, cu 48 de ore înainte de finalizarea proiectului.

In plangerea penala au fost mentionate si numele firmelor suspectate că au beneficiat de informatii confidentiale .
– Regiunea București-Ilfov: 73 de firme suspecte din 3.130 de societăți care s-au înscris
– Regiunea Centru: 135 de firme suspecte din 3897 de societăți care s-au înscris
– Regiunea Nord-Est: 126 de firme suspecte din 3637 de societăți care s-au înscris
– Regiunea Nord-Vest: 243 de firme suspecte din această regiune din 5196 de societăți care s-au înscris
– Regiunea Sud-Est: 163 de firme suspecte din această regiune din 3.150 de firme care s-au înscris
– Regiunea Vest: 120 de firme suspecte din 2522 care s-au înscris
– Regiunea Sud-Vest Oltenia: 113 de firme suspecte din 2521 de societăți care au aplicat
– Regiunea Sud Muntenia: 124 de firme suspecte din 3.683 de societăți care au aplicat
#Suspiciunile din #plângera #penală
Din sesizarea primită de procurorii DNA reiese că în ultimele 48 de ore sesiunii de înscrieri 1.100 de firme au depus proiecte câștigătoare și care au știut la o limită de maxim 3% ce procent de cofinanțare să treacă pentru a primi grantul de la Ministerul Economiei cu o contribuție personală cât mai mică.

Ca un exemplu pur întâmplător, o firmă din Cluj-Napoca a trecut cu șase ore înainte de închiderea înscrierilor un proiect în care a trecut că asigură o cofinanțare de aproape 62%, când limita din acel moment era de 61% pentru Regiunea Vest.
Din sesizarea penală reiese că reprezentanții Ministerului Economiei bănuiesc că anumite persoane care au avut acces la platforma de aplicații au divulgat înainte cu 48 de ore de închiderea programului care sunt ultimele procente de confinanțare care luau granturi. Din sesizare nu reiese că Ministerul Economiei are indicii asupra persoanelor vinovate.
Claudiu Năsui anunțase în 11 februarie, într-o postare pe Facebook, că există persoane care ar fi divulgat informații-cheie din procesul de acordare a împrumuturilor nerambursabile.

Practic, conform sesizării, procurorii de la Anticorupție trebuie să găsească dovezi care:
– să confirme dacă date din platformă au fost divulgate.
– dacă persoane din STS sau Ministerului Econmiei
– câte din cele 1.100 de firme norocoase au profitat de pe urma informațiilor scoase din platformă

Cifrele suspecte

În ultimele 48 de ore, între 28 și 29 ianuarie, s-au depus peste 68% din proiectele câștigătoare. Adrian Dragomir, co-fondatorul platformei termene.ro ne-a transmis că în perioada respectivă s-au înscris 7.850 de firme. Până pe 28 ianuarie s-au înscris aproape 20.000.
Din proiectele depuse până pe 28 ianuarie (20.000) au ieșit câștigătoare doar 1.000 de aplicații.
Din proiectele depuse după 28 ianuarie (7.850) au ieșit câștigătoare 2.000 de aplicații.

„În ultimele zile s-au depus aproape toate proiectele câştigătoare. Acest lucru ne ridică suspiciunea că securitatea în sistem a fost alterată. Au avut acces în sistem persoane care au avut informaţii şi le-au trimis către aplicanţi”, a explicat și preşedintele Asociației Firmelor Bihorene.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu