Dobânzile urcă spre 5%

După creșterile mari din primele două ședințe ale săptămânii, dobânzile interbancare și-au încetinit miercuri evoluția ascendentă, odată cu reducerea cererii, dar se mențin la valori care se mai înregistrau în urmă cu aproape nouă ani.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 4,53 la 4,55%, față de 4,39% la sfârșitul săptămânii trecute. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 4,64 la 4,65%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a sărit de la 4,69 la 4,72%.

Dealerii anticipează că la ședința de politică monetară a BNR care se va desfășura în 5 aprilie, se va decide o majorare mai „brutală” a dobânzii-cheie de la 2,5 la 3%. Acest pas de creștere de 0,5 puncte de bază s-ar putea menține și în următoarele două ședințe, din mai și iulie, dar nu sunt excluse „surprize” provocate de criza economică declanșată de atacarea Ucrainei de către Rusia.

Moneda națională a avut o evoluție calmă față de principalele valute.

Cursul euro a crescut de la 4,9452 lei, minimul ultimei luni, la 4,9459 lei, iar tranzacțiile se realizau între 4,943 și 4,948 lei.

Moneda unică fluctua între 1,0975 și 1,1044 dolari, valori apropiate de cele de marți, astfel că media monedei americane a fost stabilită la 4,4959 lei.

Cursul monedei elvețiene a crescut ușor de la 4,8056 la 4,8072 lei urmare a menținerii ei în jurul pragului de 1,03 franci/euro.

Creșterea inflației din Marea Britanie, la 6,2% în februarie, maxim al ultimilor 30 de ani, ar putea impune Băncii Angliei să opereze o nouă majorare a dobânzii sale de politică monetară, care se află în prezent la 0,75%. Aceste date au înmulțit plasamentele în lira sterlină care a crescut la 1,1998 – 1,2056 dolari iar media ei a urcat de la 5,9355 la 5,9435 lei.

Metalul galben fluctua între 1.917 și 1.934 dolari/uncie iar prețul gramului de aur stabilit de BNR urca ușor de la 278,7914 la 279,4709 lei.

În regiune, media monedei maghiare se aprecia la 371,92 forinți/euro. În schimb cea poloneză se deprecia la 4,7036 zloți/euro.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu